Flamingo Garden Corbeanca
Notat in categoria ( Agentul 007 ) de Daniel Pitu pe 19 Octombrie 2009

Observ ca multe apartamente sau case noi puse in vanzare in ultimul timp ajung la clienti prin intermediul unor agentii care solicita comision, intentia dezvoltatorului fiind insa, in multe cazuri, ca la pretul cerut sa nu se mai adauge alte taxe (nu vorbim de cele notariale, desigur) care ar putea indeparta un potential cumparator. Brokerul care promoveaza proprietatea primeste un comision din partea vanzatorului, o abordare normala din moment ce acesta ii reprezinta interesele (vorbea Radu aici de dubla reprezentare). Si cu toate ca astfel de proprietati sunt bine marketate, spuneam ca apar agentii care incearca sa smantaneasca clientul de un eventual 3%, profitand de proasta informare a acestuia sau de o vizionare multipla, la care pot sa-i bage sub nas un imobil la care eventualul cumparator nu s-a gandit. Saptamana trecuta am primit trei mailuri de la persoane care s-au trezit in situatia de a accepta contractual sa plateasca un procent pentru apartamente sau case aflate in vanzare pe piata fara comision, pacaliti fiind de agentii – capusa. Intrebarile comune erau cum se pot evita astfel de capcane si cum se poate anula contractul de intermediere, iar eu nu pot sa raspund probabil satisfacator – spre dezamagirea lor. Nu sunt jurist sa pot sa speculez cum ar putea sa interpreteze instanta o astfel de speta (presupunand ca agentia v-ar chema in judecata in cazul in care n-ati plati comisionul aferent unei eventuale tranzactii), cat despre anularea unui contract, cred ca puteti spera doar la o intelegere cu partea cealalta. Singura solutie e sa va informati bine in prealabil, sa studiati cu atentie ofertele din zona care va intereseaza si sa verificati daca dezvoltatorul nu vinde in mod direct. Stiu, e tardiv pentru cei ce mi-au scris, dar articolul asta nu e pentru ei (v-am trimis pe mail o solutie mai putin ortodoxa, n-o scriu aici ca ma linseaza agentiile).
Asadar m-am hotarat sa va prezint cateva oferte care sunt exploatate de firme – capusa, dornice sa-si faca un nume pe piata tinand informatiile sub obroc. Am in vizor in special Crosspoint, o agentie cu sediul in Herastrau, cu o politica de vanzari cel putin neadaptata vremurilor noi in care traim. Dar asta putin mai incolo, spre sfarsitul saptamanii.
Azi va spun despre Flamingo Garden din Corbeanca, un ansamblu dezvoltat de Future Real Estate. E a doua etapa, de fapt, a acestui proiect, prima fiind vanduta in totalitate (si locuita). In Flamingo 2 mai sunt 5 sau 6 case libere, toate pe structura de lemn, bine executate, avand o suprafata construita de 240 mp (amprenta e de 120 mp). Lotul de teren are 500 de mp, spatiile comune sunt generoase, cu drumul de acces asfaltat de dezvoltator si locuri de parcare pentru musafiri. Pretul e de 180.000 de euro si proprietatea e promovata pe site-ul dezvoltatorului si pe magazinuldecase. Pretul e negociabil in functie de abilitati (
)si de modalitatea de plata. Dezvoltatorul ofera un sistem propriu de rate pe 5 ani, cu un DAE maricel. Singura chestie de reprosat e pozitia, ansamblul fiind marginit de terenuri agricole pe care nu cred ca se va construi prea curand. Sigur ca pretul ar trebui si el ajustat avand in vedere acest inconvenient, dar asta e o discutie sterila din moment ce majoritatea caselor s-au vandut si dezvoltatorul nu e, probabil, presat sa faca discounturi.
Flamingo Garden este unul din ansamblurile discutate intr-unul din mailurile primite. C.P. este suparat ca ar trebui sa plateasca 5400 de euro comision unei agentii, asta in eventualitatea in care ar duce la capat discutiile privind achizitionarea unei case in acest ansamblu. Flamingo Garden ii era oarecum cunoscut, pentru ca bate zona Corbeanca in cautarea unei case de cateva luni, dar aflandu-se zilele trecute in biroul unei agentii imobiliare din Otopeni (Sinergy Imob) a semnat un contract de servicii imobiliare si o anexa cu imobile oferite spre vizionare despre care agentul i-a oferit informatii trunchiate. Abia cand au ajuns in fata Flamingo Garden a inteles despre ce era vorba.
Cum serviciile oferite se limiteaza strict la “dezvaluirea” informatiei, supararea lui este de inteles. Asa ca revin zilele astea si va spun cum puteti gasi dezvoltatorul in cazul catorva oferte postate de Crosspoint pe imobiliare.ro, agentie care isi impaneaza anunturile cu detalii si fotografii irelevante.


Procentul de 3% (+3%) pentru agentul 007 este copiat dupa americani, fara sa fie adaptata in vreun fel pietei locale. In Bucuresti, acelasi apartament il gasesti de vanzare la toate agenturile. Ideea de exclusivitate este aproape inexistenta, ideea de promovare este total inexistenta.
Agentul 007 are pretentia sa incaseze ditamai plicul fara sa presteze prea multa activitate.
Nici la americani nu mai merge bine acest sistem de remunerare a agenturilor, pentru ca 3% + 3% (pentru agentul vanzatorului si pentru agentul cumparatorului) a fost un sistem creat inaintea internetului, si cand casele erau ieftine (3 salarii anuale), nu ca acum pe balon incomplet desumflat. Acum un sistem mai normal (pentru SUA) ar fi 1% + 1% sau un sistem bazat pe altceva decat procente.
Pana la discutia despre valoarea comisionului ar fi un pas inainte daca s-ar interzice “dubla reprezentare”…
Pai tocmai asta este, ca in US nu e vorba de acelasi broker care suge de la 2 mase. Listing broker si selling broker isi reprezinta fiecare clientul, deci e logic sa perceapa fiecare comision. Pe cand la noi…
In Spania este interzisa facturarea comisionului catre cumparator. Intotdeauna vanzatorul este cel care plateste in acte, chiar daca in urma vreunei conventii ad-hoc intre cele 2 parti, se hotaraste ca si cumparatorul sa achite fizic comisionul, factura se taie NUMAI pe numele vanzatorului, ca si unica posibilitate legala si logica. Se considera ca si intr-un magazin in care i-ai cere clientului comision pentru a-i vinde un televizor.