Ultimul număr din Capital conţine o carte excepţională, menită să popularizeze acest mediu nou de comunicare numit “Internet”. Nu ştiu dacă aţi auzit de această lume mirifică ce se deschide în faţa noastră şi ne oferă nenumărate oportunităţi de afaceri; dacă nu sunteţi în temă, această carte explică cum unii vizionari au reuşit, prin intermediul spaţiului cibernetic, să îşi impună idei sau să vândă mărfuri pe o piaţă globală. Unul din exemple este Steve Jobs, managerul Apple, care, revenind la cârma companiei fondată de el, a readus numele “mărului” în atenţia tuturor, lansând produse excepţionale. Ultimul lansat e iPod-ul, un fel de cutiuţă muzicală. Cartea vorbeşte şi despre Bill Gates, alt vizionar, care acum conduce compania Microsoft cu o mână de fier spre cele mai înalte culmi ale tehnologiei. Autorul, John Middleton, s-a documentat serios, având în bibliografie materiale apărute în perioadă 2001 – 2005. Şi a publicat această carte în 2006. Editura Meteor Business a găsit-o şi a publicat-o anul acesta, considerând că asemenea informaţii de ultimă oră trebuie să ajungă la antreprenorii din România.
Aşadar, dacă vreţi să aflaţi ce înseamnă “afacere online”, “browser”, “comerţ electronic”, “intranet”, “VOIP”, “marketing viral”, “ISP” sau “world wide web”, daţi buzna la chioşcurile de difuzare a presei şi cereţi ultimul număr din Capital împreună cu opera “Maeştrii afacerilor online” din colecţia “12 cărţi de afaceri pe care trebuie să le ai”. Doar 9.9 lei!

Maestrii afacerilor online