Aseară, ministrul Dezvoltării a spus că vor continua să construiască mii de case ieftine pentru tineret, prin programul ANL. Doamna ministru Udrea nu face asta din compasiune pentru tineret, ci din motive mai pragmatice.
1. Puşculiţa de partid. Programul ANL, început de Miron Mitrea, e o sursă de bani pentru ciracii de partid. Toată lumea poate suge de la ţâţa asta grasă, fie prin firme căpuşă, fie prin împropietărirea pe sub mână cu un apartament. E păcat să opreşti motorul unei asemenea excrocherii profitabile pentru toată lumea.
2. Pentru popor. Dacă mai ţineţi minte, programul ANL era motiv de propagandă în campania electorală. V-am făcut case ieftine, votaţi-ne pe noi! Noi suntem ăia care vă punem un acoperiş deasupra capului! Noi ne gândim la voi! Pe noi puneţi ştampila! E atât de uşor să fii populist zilele astea.
Programul ANL e bun. Dacă nu aveţi bani pentru o casă reală şi vreţi una ieftină, asumându-vă în acelaşi timp faptul că e construită foarte prost (de unde şi preţul mic, până la urmă), ANL e soluţia. Am prieteni care locuiesc în asemenea case şi nu îşi doresc decât să plece cât mai repede din ele, pentru că sunt sătui de pereţi subţiri, umezeală, uşi defecte, străzi înguste, lipsa căldurii şi izolaţiei şi multe alte minuni.
Cum, pretul mic ANL reflecta lipsa calitatii ?! Incredibil.
Pai cum ramane cu cei 400 E/mpc ?
Pai maestre blogger…ai fost vreodata in locuintele de acolo sa vezi cu ochii tai cum e ?
Partial e adevarat ce spui dar altele sunt departe de adevar !
Sunt pocnitori de apartamente private care nu se ridica la nivelul ANL. In plus majoritatea asa ziselor “ansambluri” nu au pic de spatiu verde, nu au acces civilizat cu strazi asfaltate si trotuare, nu au parcuri, iluminare…etc…lucruri care la ANL sunt in mare masura realizate.
Cit despre pile si relatii..etc..exista nu contesta nimeni dar mai sunt si oameni cinstiti care nu isi vor permite luxul de a amaneta viitorul familiei si al copiilor pentru a imbogati pe escrocii si hotii numiti pompos “dezvoltatori”
ei, na, asa se poate spune despre orice program social din romanika. cu o completare: casele sunt prost facute, dar NU sunt ieftine
M-ai facut curios cu linkul la strazile inguste. M-am uitat si eu.. si am vazut niste strazi absolut normale pentru densitatea populatiei din zona, dar ocupate pe ambele benzi de bizoni parcati aiurea.. si parcarile blocurilor pe jumatate goale. Probabil ca nu s-au construit blocurile alea la niste standarde acceptabile, dar la prima vedere calitatea e pe masura ‘calitatii’ locatarilor…
pehash, da o fuga pe acolo pe la 7-8 seara si spune-mi daca te poti misca. desteptii care le-au facut nu s-au gandit unde o sa parcheze oamenii. in plus, strazile alea ar trebui facute cu sens unic, ca nu merg doua masini una langa alta.
ANL-ul a fost inventia guvernarii CDR-PD-UDMR, nu a PSD (dar cred ca erai cam mic de varsta la ora aia si vorbesti din ce ti-au povestit altii). PSD-ul doar a ridicat-o la rang de mare importanta investitionala.
Nu ma intereseaza cat de prost sunt facute locuintele alea. Eu vreau ANL-ul desfiintat, pentru ca din impozitele mele se subventioneaza dobanda altora pe criterii clientelare, iar locuintele trebuie vandute prin licitatie pe piata libera imobiliara. Care nici piata aia nu e chiar atat de libera fiindca mai exista o aberatie care o distorsioneaza – numita Prima Casa.
Oricum, PD-ul nu se dezminte, doar facea parte din Internationala Socialista de buna voie si a iesit de acolo cu un sut in fund, nu fiindca si-ar fi descoperit mari vocatii populare ori liberale – pe care evident ca nu le are.
Intamplator am niste prieteni care stau intr-un apt ANL. Si da, calitatea e destul de joasa, tavanul finisat cu rigips, la geamuri au pus silicon in loc de chit, un stalp pus aiurea in mijlocul holului, in baie tot rigips, si nezugravit in spatele oglinzii (asta a facut mare economie la pret, sunt sigur)…dar e o locuinta, si-au reparat ei ce era de reparat, iar caldura vine de la sistemul central, si vine.
Pe de alta parte am si niste prieteni care si-au luat apartament de lux, undeva langa Parcul Carol si minune, baia e facuta vai de mama ei, placile montate tot in dorul lelii, peretii interiori de rigips si pretul platit a fost peste 2000E/mp. Banuiesc ca-n timp o sa mai apara diverse minuni si aici.
Problema e ca in constructii lucreaza multi Dorei, si aparent nu prea exista controlul calitatii. Pana una alta ANL e pt cei tineri si care nu-si permit sa-si cumpere o locuinta (si se poate sta in chirie, nu-i nevoie s-o cumperi). Daca amicii tai stau acolo banuiesc ca se incadreaza aici. Sau au ajuns acolo conform cu pct 1?
Va mai dau eu un motiv pt care un astfel de program nu e bun.
Desi in teorie se adreseaza bietilor tineri saraci, etc, de fapt…in practica, cel mai adesea beneficiaza de el oameni cu un statut social real mult mai inalt. Asta e rau odata pt ca se deturneaza niste bani, iar a doua oara pt ca oamenii cu un potential cit de cit mai mare, se lasa pe o ureche si ajung sa locuiasca tot in locuinte colective – din categoria social = saracie, in loc sa puna mina un pic sa economiseasca, sa faca un credit, si sa isi faca o locuinta individuala decenta, mai apropiata de nivelul lor social.
Si spun asta in perfecta cunostinta de cauza, avind rude in situatia asta, care dupa citiva ani de stat acolo si niste decizii neghioabe (gen cu casa ne-am rezolvat, hai sa ne luam masina, dar nu logan), au ajuns sa isi frece nervii asteptind decizia statului roman – vinde sau nu vinde? Cu cit?
Poate nu stiti, dar la inceput ideea a fost sa fie locuinte sociale pt tineri – tinar insemnind pina in 35 de ani. Anii au trecut, majoritatea beneficiarilor au peste 35 de ani si macar 1-2 copii, nu si-au cumparat acest apartament, si nici bani de altul nu au economisit. Acum va intreb eu: ii dam afara sau le facem casa cadou?
… de data asta are dreptate cezar, pretul mare reflecta calitatea… prostiei… preturi de bula all-inlusive, direct de la dezvoltator.
La ANL vorbim de smenurile statului si umflarea pretului de catre constructor, la “privati” (de creier) a fost doar o lacomie infantila… costuri neoptimizate si, firesc, urmeaza falimentul.
Fara cerere solvabila, activitate economica beata, reduceri de costuri cu forta de munca si materialele, prabusirea preturilor terenurilor nu sunt decat mici indicatori ai apocalipsei clocarilor si normalitatii din perspectiva… mea.
@Aristotel Costel
De un an ANL nu are clienti pentru proiectul din Antiaeriana(aprox 1000 unitati)- am vazut “live”. Deja cauta rude de gradul trei care sa se incadreze.
Falimentul nu urmeaza, ci este instalat deja(mascat).
Pretul de vanzare era 600 E/mp fara utilitati(se fac de catre primarie) si teren(proprietatea statului). Japca!
Thanks pentru informatie, Imobiliarix, chiar am trecut ieri pe Antiaeriana, am vazut santierul si ma intrebam ce developer a avut tupeul sa se arunce la ditamai proiectul?!? Chiar ma miram cum de nu am auzit de acest ansamblu de locuinte!
@rezidentiAlex
Ei aveau o baza de date cu 5000 potentiali care se incadrau, dar acum se mai incadreaza aprox 1-3%.
Este genul de afacere cu STATUL care genereaza multe bube purulente si gauri in buget, dar nu se vede.
@keep it simple. BRAVO, intr-adevar ANL distorsioneaza piata. Pe de alta parte, pt. cazuri disperate (evacuari, incendii, homeless etc) trebuie sa existe un stoc de locuinte cu scop tranzitoriu. Acest stoc trebuie sa apartina primariilor. In acelasi timp, vanzarea periodica catre chiriasi poate fi un stimulent poate mai eficace decat “prima casa”
inteleg greu cum face E.Udrea bani pt. PDL dintr-un program gestionat de Mazare la Constanta si de M.Muntean la Deva. ANL finanteaza primariile, nu firmele de constructii.
Chiar daca multi nu o sa credeti, chiar daca multi o sa injurati, sunt constructor si printre altele am construit si “ANL-uri”. Am definitivat 2, ma apuc de al 3-lea. Contrar parerilor generale, probabil neinformate in realitate, preturile nu sunt asa mari, ca se participa la licitatie. La ultimul bloc de 80 de apartamente incasez 306 euro /mp. Daca ar ar fi sa iau in calcul si devizul de subsol care din fericire e facut de pe vremea raposatului, pretul ar fi de 273 de euro/mp. Deci preturile nu sunt deloc mari. Nu imi cer “osanda”, si la banii astia castig ceva, dar putin, cum de fapt este si normal in constructii: beneficiu mic, volum de productie mare. Beneficiu mare isi pun doar aia care au 20 de angajati si nu pot face volum mare din care sa le ramana un profit mare ca valoare, chiar daca mic ca procent. Vor o cifra de afaceri de 300.000 de euro pe an si sa le ramana si de un X6. Asa ceva nu prea se poate.
In privinta calitatii constructiilor: majoritatea sunt construite in parametrii,se respecta specificatiile tehnice; in ceea ce priveste calitatea finisajelor si a materialelor, intr-adevar nu sunt high-end, da nici nu poti avea pretentii la 300 e/mp. Aceste constructii, sa stiti, chiar sunt utile; pe de o parte ajuta la impulsionarea domeniului constructiilor care ulterior genereaza si o crestere pe orizontala (au de lucru si producatorii de materiale), pe de alta parte ajuta tinerii din zone sarace care chiar nu isi pot permite o locuinta. Pentru cei de mai sus nemultumiti de calitatea lucrarilor (sunt sigur ca ei sunt experti evaluatori cu diploma), nu poti compara un lucru facut cu 5 lei, cu unul facut cu 20. Aici mi se pare simplu: vrei lux, dute tata la banca, fa credit si dute si cumpara in centru la 1500 e/mp. Nu poti veni intr-un ANL, sa platesti 150 RON pe luna chirie si sa te plangi ca gresia din baie nu e din aia din Italia.
Sincer cred ca acest program nu ar trebui stopat. Chiar daca de maine eu nu mai fac asta, cred cu tarie ca ANL-uri ar trebui construite in continuare!
Cu riscul de a va plictisi revin si va povestesc o intamplare:
Intr-o zi vine la mine unul din tinerii care locuiesc intr-unul din apartamentele construite de noi. Si incepe: ca la un colt de camera a gasit el un unghi de 88 de grade si trebuia sa fie de 80, ca gresia din baie, stie el ca e de aia la 30 RON/ mp, ca nush ce lambriu nu se potriveste coloristic cu “fucsia” lustrei, ca chiuveta o fi ea din otel inoxidabil da nu e frumoasa ca aia care a vazut-o el la Romstal..etc. In final imi spune ca nu se poate asa ceva ca varul sau si-a cumparat un apartament la Buzau si nici nu se compara ala cu ANl-ul, cum arata ala si ce misto e. La care il intreb: “Pai cat a data var-tu pe apartament?” – “180.000 de euro”, zice. “Si tu cat dai chirie la ANL?” – ” 140 Ron pe luna!” AHA!
bun post, ne mai deschide si noua ochii…un singur comentariu (caut nod in papura, stiu), se zice/scrie escrocherii si nu excrocherii