Mediafax a servit nişte cifre seci despre o creştere de 3% a numărului de tranzacţii imobiliare pe primele şase luni ale anului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi Gândul şi Capital au sărit repede să vorbească despre o revenire pieţei. Din ce ar putea să-şi tragă seva piaţa asta imobiliară? Din creşterile salariale? Din micşorările de impozite? Din perspectivele economice îmbucurătoare? Nu se spune. Aşa că o lăsăm cum a căzut. Pe piaţă, adică.
Altceva. În fiecare zi am parte de bucuria de a întâlni dezvoltatori care descoperă că am scris câte ceva despre proiectul lor pe acest blog. Din păcate, revelaţia apare de obicei la 6 luni după publicarea articolului. Şi atunci să te ţii comentarii, reproşuri şi invitaţii de a vizita şantierul. Nu mă stresez, pentru că mă informez în amănunt înainte de a scrie ceva: sun, cer oferta, vizitez blocul, le urmăresc acţiunile din mass media, şamd. Aşa că atunci când încep cu “Bă băiatule, tu ştii ceva despre construcţii?” mă apucă râsul. Săptămâna trecută i-am avut pe meseriaşii de la “Parcul Privighetorilor“, nişte imobile făcute în coasta grădinii zoologice. Trecând peste nevroza obişnuită, haios este comentariul unuia dintre ei referitor la bucătăria “americană”:
Si daca noi ROMANII suntem tarani si nu gandim odata cu evoluatia, normal ca ne deranjeaza bucataria OPEN SPACE. Apropo tu cel care comentezi asupra acestui subiect. Target-ul proiectului sunt clientii care au un alt stil de viata; nu care vin seara acasa cu RATB-UL si se pun la gatit ciorba si fasole.
Deci nu noi, dezvoltatorii, suntem jigodii şi încercăm să maximizam profitul scoţând apartamente “de lux” din mucigai, fără o bucătărie ca lumea, voi sunteţi tâmpiţi şi neevoluaţi pentru că încercaţi să gătiţi acasă.
Bă băieţi, io zic să vă duceţi pe la ziariştii ăia pe care îi sponsorizaţi voi pe vremuri, să bage un articol de genul “Iată că se mai fac şi blocuri bune” sau “Grădina Zoologică, un pericol pentru paşnicii locatari din Parcul Privighetorilor”. Sau să scrie că îşi revine piaţa. A, stai, asta tocmai au făcut.
Din nefericire ideea Open space-ului nu este inteleasa de dezvoltatori. Eu vreau un open space adica o camera mare spatioasa nu o sufragerie care este impartita in 2 si cica e open space. Daca vrei sa iti faci si tu cartofi prajiti atunci ai pus-o ….. Eu am vizitat mai toate noile “resedinte” si pot spune ca mai bine ca stau intr-un apartament comunist. In oferta vezi un apartament de 80 mp si in fapt nu sunt decat 60 mp utili, restul sunt pereti sau o terasa, de parca as locui in ea.
Salut,
Unde sa pun intrebari din astea daca nu aici?
Fara sa-mi dau seama am ajuns pe site-ul unui nene. Citez: “I am Senior Brand Manager of the Lomburg City, first city to European Standards in Romania. This huge project with over 8,000 living spaces for more than 30,000 people, including malls, police stations, hospitals, kindergartens, public spaces, parks, lakes, hotels, office buildings, university and campus, college, etc. was started on July 16, 2009, having an estimated investment of over EUR 680M.
The Lomburg community will offer the same lifestyle and standard of living to which western European clients are accustomed. People living in this community will be part of a safe, quality and fun environment, with the most modern health and educational facilities. The environment will be clean and healthy, with people encouraged to walk, cycle and use the many athletic facilities offered by us.”
Stiti cumva ce e asta Lomburg City? Ca pagina de net nu am vazut…