boris_the_blade Zilele astea am schimbat domiciliul, după o luptă de două săptămâni cu agenţii imobiliari. Abia cu al treilea agent am reuşit să găsesc ce căutam. Experienţa asta mi-a arătat ce e un agent imobiliar bun.

  1. are cheile imobilului. fără discuţie, ăsta e primul pas. agenţii care nu au cheia înseamnă că nu au câştigat încrederea proprietarului. cum câştigi încrederea? fie prin recomandări, fie prin închirierea apartamentului. noua locuinţă stă la aceeaşi agenţie de 5 ani. ce credeţi, proprietarul are încredere în acea agenţie?
  2. înţelege ce vrea clientul. ştiu că un preţ mai mare înseamnă un comision mai mare, dar eu refuz două oferte peste bugetul meu, de ce să insişti? nu numai că agentul trebuie să înţeleagă clientul, ci trebuie să îi să arate variaţie. mi-ai arătat apartamente mici toată ziua, arăta-mi şi altceva. cu siguranţă ai şi altceva în aceiaşi bani, ştiu piaţa, de ce nu vrei să îmi arăţi?
  3. este rapid şi eficient. ultimul agent, cel cu ajutorul căruia am închiriat, era ca un samurai bătrân. mi-a arătat 5 apartamente în poze, din ele am selectat 3, pe care mi le-a arătat la faţa locului, ştia zonele şi ce fel de oameni sunt proprietarii, ştia cu aproximaţie cât vine întreţinerea. detalii importante atunci când  închiriezi.
  4. ştie ce vinde. am văzut un apartament mobilat recent, lux, care arăta ca o cocină. mobilă veche, bucăţi de mobilă din varii generaţii, prize căzute, miros de mucegai. lux, cum vă spuneam. agentul imobiliar nu a avut remuşcări şi nici eu când am renunţat la serviciile sale.

Cu sigurantă sunt şi alte calităţi, dar astea par a fi cele mai importante.