Haios e că fiscul a stat şi a belit ochii cum Leonardo şi-a crescut datoriile faţă de el de la 10 milioane la 16 milioane (diferenţa provine în mare parte din TVA neîncasat) şi acum o să primească, conform planului de reorganizare, ceva praf de pe tobă. A, şi un imobil de la Oradea pe care departamentul de imobiliare al fiscului îl va valorifica cât se poate de avantajos…

Flanco avea datorii de aproximativ 70 de milioane de euro. În urma planului de reorganizare va plăti statul integral (o sumă mică), salariaţii (tot o sumă mică) şi 84% din datoria faţă de bănci. Total? 10 milioane de euro. Restul? Să trăiască, să înflorească… Legea insolvenţei a apărat bietul serele în faţa creditorilor hrăpăreţi şi l-a scutit de  plata a 60 de milioane de euro către furnizori şi alţi parteneri de afaceri. Care, tot aşa, vor avea numai de câştigat dacă retailerul de electronice/ electrocasnice îşi continua activitatea, având o poziţie favorizată în viitoarea colaborare, blah blah blah, blah blah blah…

Cam atât. Aştept toamna, că vreau să le fac cinste băieţilor destepţi: de la Flanco îmi iau o plasmă,  de la Leonardo  îmi cumpăr o pereche de italieneşti de lac cu botul în sus, d-aia de 300 de euro.  Să mănânce şi gura lor…

PS: ar mai fi multe de spus despre cum a aşezat lucrurile Casa de Insolvenţă Transilvania pentru a se asigura că planurile de reorganizare vor fi votate, dar ce sunt eu, vreun analist economic să-mi dau cu părerea?

Update: s-a votat. E bine. Link

Altceva. În fiecare zi am parte de bucuria de a întâlni dezvoltatori care descoperă că am scris câte ceva despre proiectul lor pe acest blog. Din păcate, revelaţia apare de obicei la 6 luni după publicarea articolului. Şi atunci să te ţii comentarii, reproşuri şi invitaţii de a vizita şantierul. Nu mă stresez, pentru că mă informez în amănunt înainte de a scrie ceva: sun, cer oferta, vizitez blocul, le urmăresc acţiunile din mass media, şamd. Aşa că atunci când încep cu “Bă băiatule, tu ştii ceva despre construcţii?” mă apucă râsul. Săptămâna trecută i-am avut pe meseriaşii de la “Parcul Privighetorilor“, nişte imobile făcute în coasta grădinii zoologice. Trecând peste nevroza obişnuită, haios este comentariul unuia dintre ei referitor la bucătăria “americană”:

Si daca noi ROMANII suntem tarani si nu gandim odata cu evoluatia, normal ca ne deranjeaza bucataria OPEN SPACE. Apropo tu cel care comentezi asupra acestui subiect. Target-ul proiectului sunt clientii care au un alt stil de viata; nu care vin seara acasa cu RATB-UL si se pun la gatit ciorba si fasole.

Deci nu noi, dezvoltatorii, suntem jigodii şi încercăm să maximizam profitul scoţând apartamente “de lux” din mucigai, fără o bucătărie ca lumea, voi sunteţi tâmpiţi şi neevoluaţi pentru că încercaţi să gătiţi acasă.

Bă băieţi, io zic să vă duceţi pe la ziariştii ăia pe care îi sponsorizaţi voi pe vremuri, să bage un articol de genul “Iată că se mai fac şi blocuri bune” sau “Grădina Zoologică, un pericol pentru paşnicii locatari din Parcul Privighetorilor”. Sau să scrie că îşi revine piaţa. A, stai, asta tocmai au făcut.

 007 a tăcut şi a înghiţit. Dar a rămas cu o nelămurire: ce proprietate de 2.5 milioane de dolari ar putea cumpăra  cineva în zona Bulevardului Unirii? Ceva îl făcea să bănuiască că lucrurile nu stau chiar în regulă. Aşa că a doua zi dimineaţă l-a sunat  pe mobil pe James Austin, încercând să-l convingă pe american că e ceva putred în această afacere. Domnul Austin s-a arătat mirat de insistenţa lui şi l-a asigurat că totul e ok şi că a fost şi el la notar cu două zile înainte, convingându-se de seriozitatea afacerii. Care afacere urma să se perfecteze în acea zi, în cursul dimineţii. Brokerul l-a mai rugat pe James să-i dea doar detalii legate de identitate notarului şi adresa cabinetului acestuia, promiţând că nu-l va mai deranja. Austin s-a arătat un pic nelămurit, dar i-a furnizat informaţiile dorite.
 
 
 
 007 a sărit în maşină şi a demarat spre notar, al cărui birou se găsea undeva în spatele magazinului Adam. Adresa era a unui imobil vechi, de apartamente. La parter a văzut o plăcuţă metalică, gravată cu numele cabinetului notarial. Sprânceana i s-a ridicat a mirare, ştiind că notarii sunt obligaţi prin lege să aibă un anume tip de publicitate stradală. Tânărul broker a sunat scurt şi a intrat în apartamentul de la parter. O tânără blondă, aşezată în spatele unui birou s-a ridicat uimită, văzându-l. 007 a întrebat-o dacă poate să facă o copie legalizată după un act. Într-o secundă au apărut în birou şi alţi doi indivizi care, dovedind prezenţă de spirit, l-au rugat să lase actul respectiv pentru legalizare şi să revină mai spre sfârşitul programului, fiind aşteptaţi doi clienţi importanţi. Brokerul le-a promis că revine, având actele necesare în maşină. Odată ieşit din imobil, acesta s-a sprijinit de zid. Văzuse multe ţepe în imobiliare în anii din urmă, unele trase chiar cu ajutorul unor notari combinatori, însă povestea ce i se desfăşura sub nas era ireală. Exact ca în  Cacelmaua, filmul ăla cu Redford  Newman. 
  
  
Prima idee care i-a venit a fost să sune un prieten, notar. Acesta i-a confirmat în câteva minute că e cusută cu aţă albă povestea, cu atât mai mult cu cât numele notarului era real, acesta având biroul însă în cu totul altă parte a Bucureştiului. 007 a sunat la poliţie, petrecând câteva minute la telefon pentru a convinge un interlocutor confuz că există o problemă.
 
 
 
 Însă subiectul poveştii, Earl Winebager, era de negăsit. Nu răspundea pe mobil, nu răspundea la telefonul din apartamentul în care locuia, James Austin nu reuşea să-l găsească nici el. Între timp a apărut echipajul de poliţie şi 007 le-a spus povestea sa. Aceştia au intrat în imobil să verifice, rugându-l să aştepte afară. Cum se dădea el de ceasul morţii să-l găsească pe Earl, a observat la un moment că de pe zidul imobilului dispăruse plăcuţa gravată cu numele cabinetului. În timp ce contempla şocat urmele de adeziv uşor din locul unde fusese placa, cei doi poliţişti au ieşit în stradă. Privindu-l cu reproş, aceştia i-au comunicat că apartamentul era închiriat de o firmă care desfăşura activităţi de comerţ internaţional, iar persoanele prezente erau administratori sau angajaţi ai acestui s.r.l. Cum urmele de adeziv de pe zid nu ar fi putut constitui o probă, rămânea că Earl să confirme înşelătoria. Însă după jumătate de oră reprezentanţii legii au plecat, sugerându-i să vină la secţia de poliţie cu americanul ca să depună o plângere.

Când 007 şi Austin deveniseră panicaţi şi se pregăteau să informeze poliţia de dispariţia lui Winebager, au primit telefon de la sediul firmei de IT. Patronul unui mic hotel îl căuta pe Austin că să-l informeze că avea un client care-i solicita ajutorul. Desigur, clientul era Earl. Care nu mai avea haine, bani sau telefon mobil. Le luase curva care-l însoţise la hotel, după ce probabil i-a pus un somnifer în băutură. Cu un cap cât baniţa, milionarul american era şocat de ce i se întâmplase. Şi devastat că nu reuşise să ajungă la notar la ora stabilită. Explicaţiile celor doi au ţinut ore întregi, Earl nu reuşea să accepte că a fost aproape să fie victima unei înşelătorii istorice. Prietenul Jean nu avea nici un telefon deschis, aşa cum era de aşteptat. Alte urme nu erau, chestii palpabile adică. În final, Earl a hotărât să nu depună plângere nici măcar pentru furt, ca să nu se trezească acasă cu o corespondenţă din partea autorităţilor române ce i-ar fi creat probleme în căsnicie. Cum paşaportul îl păstrase în apartament iar cardurile erau înlocuibile (le şi blocase în orele următoare), paguba ce se cifra la aproximativ 1500 de dolari nu era atât de insuportabilă. Umilinţa însă era apăsătoare, aşa că Earl a plătit un bilet de avion foarte scump că să plece peste două zile acasă.
 
 
 
 Ştiu că vi se pare puţin credibil, dar povestea e adevărată. Am uitat doar să vă zic ce imobil dorea să cumpere Earl Winebager cu 2.5 milioane de dolari. Era vorba de fostul sediu central al securităţii, cum îi prezentase Jean clădirea de pe Bulevardul Unirii. Adică de magazinul Junior (actuala Curte de Apel).
 
 
 
 PS: Earl a lăsat în urmă copii ale actelor de proprietate, dacă reuşesc să-l conving pe 007 să mi le dea vă promit că le voi publica.

Planorama (mă rog, dezvoltatorul) a intrat în insolvenţă pentru o datorie pe care ei spun că au plătit-o. Fapt divers: nu s-au prezentat la termen în faţa instanţei să probeze că într-adevăr şi-au achitat această datorie. Şi dacă ar avea dreptate tot n-ar conta; au plăţi restante în dreapta şi stânga, era o chestiune de zile până să sară alţii şi să-i bage în insolvenţă. Chiar, ce-i nou în ştirea asta? Noi am spus de mai bine de un an că Planorama nu va fi terminată vreodată şi ţinem pariul şi acum. După faliment şi executare, se va găsi o firmă care să preia ruinele şi să le finalizeze, dar asta nu se va întâmpla în următorii cinci ani. Cu tot respectul pentru clienţii păcăliţi, dar speranţele lor sunt deşarte.

Spaniolii de la Gran Via au anunţat că la anul vor construi 90 de locuinţe. La începutul lui 2007 anunţau 5000 de unităţi. Vedem, poate apare un client pentru terenurile alea de la Frigocom, să facă nişte depozite frigorifice acolo…

Cum ziceam, nimic nou. Era vizibil cu ochiul liber că Impact se duce în cap. Interviurile date în presa de biznis şi două bannere pe stradă nu rezolvă problema de imagine. Că de calitate nu are rost să mai vorbim.
Cât despre Planorama… Doar proprietarii strânşi pe forumul Softpedia mai speră să se întâmple ceva (şi soluţia lor e “ciocul mic, să nu mai afle presa”), în rest toată lumea ştie că valoarea datoriilor dezvoltatorului ar putea duce metrul pătrat construit la cote istorice.

Dar probabil că e inutil să vă spun asta. Voi ştiţi de ce ne citiţi: vă place să aflaţi ce se va întâmpla, nu să lecturaţi analize docte despre ce s-a petrecut ieri.

Nu pot să nu râd şi să nu mă laud când vine vorba de My Dream Residence. Acum mai bine de un an erau un proiect de succes, cu peste 75% din locuinţe vândute. Nu vorbim de apartamente de lux, aici aveam lux de lux. Despre ei nu găseai decât articole elogioase în presă şi pe siturile specializate în imobiliare. Asta până am săpat noi şi am descoperit că probabil nu vânduseră nici 50% din proiect, aveau 7 locatari în tot ansamblul, finisajele erau medii (pe alocuri execrabile), bucătăria era “americană” şi poziţionată pe un perete fără fereastră, constructorul avea cheile de la apartamente şi i le “împrumuta” dezvoltatorului că să arate locuinţele unor potenţiali clienţi şamd. Şi am zis că miroase rău de tot a faliment. Ne-au băgat în seamă doar cei de la Capital, care ne-au şi citat într-un articol despre MyDream. Asta până acum, când insolvenţa a scos la iveală că 75% dintre apartamente nu erau vândute; potop de ştiri, de analize, de fotografii, specialiştii au ieşit pe interval să explice ce şi cum. Cam asta e. Vorba cocalarilor pe Twitter: “please RT”.

“OFERTA IMOBILIARA
NOTA:
Cele 450 ha , sunt deosebit de bine amplasate chiar intre cele doua paduri, prezentand toate avantajele construirii unui “SILICON VALLEY”.
Stimate Domn,
Permiteti va rog sa va prezint pe scurt un mic detaliu cu referire la una dintre cele mai captivante investitii a secolului “ TEHNOLOGIA INALTA CA PRINCIPAL VEHICUL DE DEZVOLTARE ECONOMICA PENTRU ROMANIA”, ce poate aduce beneficii deosebite investitorului , care cu siguranta ar scoate si Romania din impasul economic dureros in care se afla.
Desii , cunoasteti ca Romania prezinta avantaje considerabile , totusi participarea ei in aceasta concurenta este inca timidida, momentul fiind unul chiar oportun si binevenit , dezvoltarea unei structuri platforma IT ce ar permite adunarea tuturor Companiilor mai mari mai mici la un singur loc, unde ar putea sa se dezvolte productia de microprocesoare, integrate, alte parti component inclusiv ansamblarea acestora , service etc, este absolut necesar.
Romania a produs pana de curand cel mai mare numar de programatori analisti/ingineri de calculatoare din Europa, a fost daca va reamintiti cativa ani pe primul loc din Europa in numarul de certificari de software insa cu regret trebuie sa recunosc , au fost nevoiti sa place, am convingerea ca ar fi fericiti sa se intoarca sa lucreze in acelasi climat si standard in tara lor.
O concentrare a unui efort investitional in Tehnologia inalta (software, calculatoare, semiconductori etc..) ,Industrie cu mare continut intellectual, ar aduce imediat beneficii enorme , care se pot varsa rapid si in alte proiecte ce se pot dezvolta cu certitudine, fiind inca o piata virgina, in alte tipuri de activitati in cadrul si in jurul centrului “SILICON VALLEY “ ROMANIA, cu plecare de la centre bancare pana la productie manuala unicat, pana la hoteluri de lux si Campusuri universitare , ar putea devenii chiar principalul competitor al celorlalti mari investotori in domeniu .

Teren intravilan 450 ha comasat 100%
Amplsamanet : DN1A ( intre Crevedia si Butimanu)
DATE GENERALE:
Teren amplasata in zona turistica Crevedia-Butimanu la extrema de S-E a Judetului Dambovita (un Diamant neslefuit) cum de altfel se mai numeste, cu bogat trecut istoric, intre doua paduri seculare, zona ce se incadreaza in viitoarea Metropola, proces in dezvoltare si care din punct de vedere al organizarii functionale , reconfigureaza spatiul Bucurestiului.
Aceste mutatii spatiale ce se impun la ora actuala , creaza asa zisele motoare de crestere a investitiilor economice si sociale care definesc spatiul Metropolitan.

Detalii juridice:
Teren cu grad de comasare 100%
Teren intravilan, cu PUZ pentru teren golf pe suprafata de 108Ha, restul pana la 450ha avand PUZ pentru diverse proiecte IT cu un CUT 8 , inclusiv rezidentiale
Proprietate particulara – cadastru , intabulare ,
UTILITATI:
Apa, gaz, electricitate, cablu fibra optica internet, telefon+TV

DETALII TEHNICE:
Teren fara denivelari nu este afectat de culoarul de zbor ,
Terenul nu este traversat subteran sau suprateran de diverse conducte , canale functionale,retele ce deserves serviciilor utilitare
Terenul nu este afectat de stalpii de inalta tensiune si nici de alte fire sau cabluri electrice sau de alta natura
Prima panza freatica se afla la cca 20m
INDICATORI URBANSTICI OBTINUTI IN PUZ
POT= 70%
CUT= 4 si respectiv 8
VECINATATI
Terenul se afla amplasat intre cele doua paduri seculare Lucianca si Ciocanesti, fiind o zona turistica, aerisita, la o distant de 27 Km de centrul Bucurestiului.
Accesul la teren este nu numai facil dar este acesat din toate directiile tarii:
Bucuresti ; Buftea; Corbeanca, Otopeni DN1,Centura
Vecinatati: paduri; Parc pentru sporturi extreme AVENTURA PARK; rauri naturale cu organizari periodice de concursuri pentru pescuit;

PRET
Pretul este discutabil direct cu proprietarul, acesta pornind de la 7 euro/mp
Toate detaliile cu referire la negociere, asociere, avans etc … se fac numai cu proprietarul.
Va stau la dispozitie oricand pentru orice alte detalii in legatura cu oferta, prezentarea terenului a documentelor de proprietate sau intalnirea cu proprietarul direct .
Comision perecput si incasat de agentie- 1,5% din total valoare contract

Consultant imobiliar
C**** T*****
07********* ”

Aş face şi o schiţă pentru berbecii de la Sibiu (care n-au auzit de intabulare şi-mi zic că nu-ţi dă nimeni să citeşti contractul de 50 de pagini, aşa că-l semnezi repede), dar sunt pe drumuri şi n-am mult timp.