Ultima modă din Bulgaria pentru eludarea Fiscului constă în plasarea la conducerea firmelor cu datorii a unor persoane sărace sau grav bolnave, incapabile să ramburseze creanţele, a anunţat, ieri, administraţia fiscală, relatează AFP.

Felicitări, gospodin, tocmai ati descoperit creditul cu buletinul. La noi, romanii au luat zeci de credite pe numele batranilor bucurosi ca primesc 1 milion la tranzactie. Daca sunteti cuminti, va invatam si cum sa faceti firme fantomă si cum sa dati tepe imobiliare cu ajutorul unor fraieri de la primarie sau de la cadastru.

Cabana de 3 camere la numai 27.000€. Perfectă pentru atunci când vreţi să faceţi 4-5 ore până la Braşov si apoi încă 6 înapoi la Bucureşti.

Cât o costa un advertorial din ăsta? Nu de alta, dar am nişte teren prin Giurgiu şi vreau să îl vând ieftin, că se construieşte un aeroport acolo, o clinică privată şi un cartier rezidenţial. Sper să nu se prindă nimeni, că e o idee originală de-a mea.

videoimobiliarul Costy Pirvu a scris Luni, 8 Martie 2010, 1:08 am

Salut! L-am dat cu 420..daca tot speculati relaxati ca cineva care nu cauta. Oricum..macar de-at filma tot agentul asa ceva ( vezi HD )
Bad Kitty nu te refereai la anuntul meu cu video ca e carlig..nu ?

OVIDIU Asa mai vii de acasa dar tot nerealist esti. Totusi sunt 3 camere. mai nou adica de vre-un an se fac asocieri de cate. o pereche pe fiecare camera si atunci daca imparti suma la 6 persoane.. chiar si la 3 ati dai seama ca e foarte avantajos.
oricum a fost anunt real.
dar de vila asta ca si prezentare foto video si coloana sonora ? ce spuneti ?

Dar ia sa vedem ce gaseste ochiul de vultur, cel care nu uita si nu iarta, pe anuntul.ro din 11 august:

Domnul videoimobiliar ne-a explicat ca un apartament de 3 camere se inchiriaza de catre 3 perechi (deci 6 persoane) dar a uitat sa mentioneze alte detalii interesante.  De exemplu a uitat sa mentioneze ca, rand pe rand, cuplurile parasesc incinta si ca inchirierea se reia obligatoriu o data la patru luni, lucru ce nu reprezinta nicidecum o enorma bataie de cap. Faptul ca suma pretinsa descreste cu fix 31 de euro in acest interval de timp il trec la capitolul amanunte nesemnificative.

Eu as avea totusi cateva curiozitati: ce n-a mers in acel mic rai de 3 camere? Perechile au experimentat combinatii matematice nefericite de 6 luate cate 2? Ori s-au certat pe cele doua bai? S-or fi luat de la mancarea amestecata in frigider? Si o ultima intrebare: de cand s-a mutat Vitanul in Unirii?

"Din surse sigure am auzit – sunt şi membru în PSD Ilfov – că de anul viitor – mai cresc preţurile, ieşim din criză şi n-o să mai vând nimic acum. O să mai suport până la anul. Surse sigure am avut şi când a venit criza. Tot din PSD, oameni cu valoare mi-au spus înainte de alegerile locale din 2008, dar n-am crezut. Eram prea aerian şi am crezut că aberează, să ne sperie: «Vine criza, n-o să se mai vândă terenuri. Scăpaţi de ele»".

Un material foarte bun despre samsarii de terenuri din jurul Capitalei, găsit la Alex.

Ce se va întâmpla însă în toamnă-primavară?

1. Vor continua concedierile şi falimentele în toate sectoarele economiei, din pricina bulibăselilor politice. Statul va da afară mai mulţi oameni. Privaţii la fel. Unii se vor muta în  ţări mai prietenoase cu actele. Vor scădea taxele colectate la bugetul de stat.
2. Ca urmare a şomajului, va scădea consumul. Tot mai mulţi oameni se vor trezi cu mai puţini bani şi vor căuta să cheltuie mai puţini bani, accentul punându-se în special pe mâncare şi alte necesităţi.
3. Se va relua punctul 1 din cauza punctului 2.

Bottom line:

vom fi într-un rahat mai mare decât suntem acum. Un vechi proverb spune că nu vom putea rămâne în picioare în timp ce totul în jurul nostru se prăbuşeşte. Nu voi putea aveau eu, Radu Badea, salariu de 500€ şi restul colegilor mei de breaslă 100€. Toate veniturile vor scădea, oamenii vor fi deprimaţi, nu voi putea rămâne eu singur împotriva furtunii.

Astfel, speranţa că în toamnă lucrurile vor fi mai limpezi e falsă. Nu sugerez că acum ar fi un moment bun să cumpăraţi, departe de mine gândul asta. Dar dacă aveţi banii în mână şi găsiţi ceva  care vă place, nu ezitaţi. Şi nu cumpăraţi pe credit.

Bonus: de ce vom fi într-un rahat şi mai mare? Pentru că nu se întâmplă nimic. Nu se construiesc autostrăzi, nu se optimizează legile şi birocraţia, nu se face reformă. Ungaria are 99% absorbţie a fondurilor europene în timp ce România se chinuie să dea afară 40.000 bugetari, când trebuie să dea afară 800.000. Toate astea şi multe altele consumă bani şi timp. Investitorii nu mai au răbdare şi chef să aştepte sau să se lovească de românul care stă la ciupeală/corupţie şi renunţă la România. E admirabil cum Dacia încă mai rezistă. Ford sau Mercedes ar vrea să construiasca milioane de maşini la noi, dar pe ce drumuri să le ducă în vest sau în port?

Intr-o zi, un domn a vrut sa isi construiasca un hotel de 4 etaje in frumoasa metropola a Constantei. A ajuns prin cunostinte la fratele primarului Păstaie. Care a salivat un pic la idee si i-a spus omului ca primeste avizele necesare daca primeste si el un etaj al hotelului respectiv. Omul cu ideea a spus ca n-are destui bani pentru a construi 5 etaje, pentru ca daca l-ar face cu 4 n-ar mai scoate bani din el. Fratele primarului Pastaie a spus ca nu e o problema, pentru ca se pot construi 5 etaje cu banii de 4, stie el cum.

Pe scurt, in Constanta exista un hotel care are in acte 4 etaje, dar de fapt el are 5.

Amuzant, nu? Practic, oamenii se intinsesera pe hectare intregi cu locuintele si a fost nevoie de criza sa le aduca aminte ca nu au nevoie de 8 camere si de living de 60mp pentru doua persoane. Dar in 2008 se putea, ca existau bani si perspectivele erau bune. Acum nu mai sunt. Acum oamenii afla ca e greu sa dam cu aspiratorul in vila lor imensa, neizolata si aflata la noroi. Acum oamenii afla ca e destul de nasol sa n-ai izolatie, ca factura la incalzire e nemiloasa.

Dezvoltatorii si particularii au construit mult si prost. Apartamente si vile disproportionate, in care oamenii nu se pot muta din varii motive, cel mai important fiind ca sunt scumpe si cumparatorii nu sunt dispusi sa plateasca extra pentru o sufragerie mare de tot, in care stau ca in pestera doi oameni in fiecare seara. Sigur, e frumos cand vin oaspeti, dar cat de des se intampla asta?

 007 a tăcut şi a înghiţit. Dar a rămas cu o nelămurire: ce proprietate de 2.5 milioane de dolari ar putea cumpăra  cineva în zona Bulevardului Unirii? Ceva îl făcea să bănuiască că lucrurile nu stau chiar în regulă. Aşa că a doua zi dimineaţă l-a sunat  pe mobil pe James Austin, încercând să-l convingă pe american că e ceva putred în această afacere. Domnul Austin s-a arătat mirat de insistenţa lui şi l-a asigurat că totul e ok şi că a fost şi el la notar cu două zile înainte, convingându-se de seriozitatea afacerii. Care afacere urma să se perfecteze în acea zi, în cursul dimineţii. Brokerul l-a mai rugat pe James să-i dea doar detalii legate de identitate notarului şi adresa cabinetului acestuia, promiţând că nu-l va mai deranja. Austin s-a arătat un pic nelămurit, dar i-a furnizat informaţiile dorite.
 
 
 
 007 a sărit în maşină şi a demarat spre notar, al cărui birou se găsea undeva în spatele magazinului Adam. Adresa era a unui imobil vechi, de apartamente. La parter a văzut o plăcuţă metalică, gravată cu numele cabinetului notarial. Sprânceana i s-a ridicat a mirare, ştiind că notarii sunt obligaţi prin lege să aibă un anume tip de publicitate stradală. Tânărul broker a sunat scurt şi a intrat în apartamentul de la parter. O tânără blondă, aşezată în spatele unui birou s-a ridicat uimită, văzându-l. 007 a întrebat-o dacă poate să facă o copie legalizată după un act. Într-o secundă au apărut în birou şi alţi doi indivizi care, dovedind prezenţă de spirit, l-au rugat să lase actul respectiv pentru legalizare şi să revină mai spre sfârşitul programului, fiind aşteptaţi doi clienţi importanţi. Brokerul le-a promis că revine, având actele necesare în maşină. Odată ieşit din imobil, acesta s-a sprijinit de zid. Văzuse multe ţepe în imobiliare în anii din urmă, unele trase chiar cu ajutorul unor notari combinatori, însă povestea ce i se desfăşura sub nas era ireală. Exact ca în  Cacelmaua, filmul ăla cu Redford  Newman. 
  
  
Prima idee care i-a venit a fost să sune un prieten, notar. Acesta i-a confirmat în câteva minute că e cusută cu aţă albă povestea, cu atât mai mult cu cât numele notarului era real, acesta având biroul însă în cu totul altă parte a Bucureştiului. 007 a sunat la poliţie, petrecând câteva minute la telefon pentru a convinge un interlocutor confuz că există o problemă.
 
 
 
 Însă subiectul poveştii, Earl Winebager, era de negăsit. Nu răspundea pe mobil, nu răspundea la telefonul din apartamentul în care locuia, James Austin nu reuşea să-l găsească nici el. Între timp a apărut echipajul de poliţie şi 007 le-a spus povestea sa. Aceştia au intrat în imobil să verifice, rugându-l să aştepte afară. Cum se dădea el de ceasul morţii să-l găsească pe Earl, a observat la un moment că de pe zidul imobilului dispăruse plăcuţa gravată cu numele cabinetului. În timp ce contempla şocat urmele de adeziv uşor din locul unde fusese placa, cei doi poliţişti au ieşit în stradă. Privindu-l cu reproş, aceştia i-au comunicat că apartamentul era închiriat de o firmă care desfăşura activităţi de comerţ internaţional, iar persoanele prezente erau administratori sau angajaţi ai acestui s.r.l. Cum urmele de adeziv de pe zid nu ar fi putut constitui o probă, rămânea că Earl să confirme înşelătoria. Însă după jumătate de oră reprezentanţii legii au plecat, sugerându-i să vină la secţia de poliţie cu americanul ca să depună o plângere.

Când 007 şi Austin deveniseră panicaţi şi se pregăteau să informeze poliţia de dispariţia lui Winebager, au primit telefon de la sediul firmei de IT. Patronul unui mic hotel îl căuta pe Austin că să-l informeze că avea un client care-i solicita ajutorul. Desigur, clientul era Earl. Care nu mai avea haine, bani sau telefon mobil. Le luase curva care-l însoţise la hotel, după ce probabil i-a pus un somnifer în băutură. Cu un cap cât baniţa, milionarul american era şocat de ce i se întâmplase. Şi devastat că nu reuşise să ajungă la notar la ora stabilită. Explicaţiile celor doi au ţinut ore întregi, Earl nu reuşea să accepte că a fost aproape să fie victima unei înşelătorii istorice. Prietenul Jean nu avea nici un telefon deschis, aşa cum era de aşteptat. Alte urme nu erau, chestii palpabile adică. În final, Earl a hotărât să nu depună plângere nici măcar pentru furt, ca să nu se trezească acasă cu o corespondenţă din partea autorităţilor române ce i-ar fi creat probleme în căsnicie. Cum paşaportul îl păstrase în apartament iar cardurile erau înlocuibile (le şi blocase în orele următoare), paguba ce se cifra la aproximativ 1500 de dolari nu era atât de insuportabilă. Umilinţa însă era apăsătoare, aşa că Earl a plătit un bilet de avion foarte scump că să plece peste două zile acasă.
 
 
 
 Ştiu că vi se pare puţin credibil, dar povestea e adevărată. Am uitat doar să vă zic ce imobil dorea să cumpere Earl Winebager cu 2.5 milioane de dolari. Era vorba de fostul sediu central al securităţii, cum îi prezentase Jean clădirea de pe Bulevardul Unirii. Adică de magazinul Junior (actuala Curte de Apel).
 
 
 
 PS: Earl a lăsat în urmă copii ale actelor de proprietate, dacă reuşesc să-l conving pe 007 să mi le dea vă promit că le voi publica.

Proprietarii imobilelor degradate vor fi obligaţi să finanţeze lucrări exterioare, precum reparaţii, tencuieli şi zugrăveli, şi vor fi scutiţi temporar de impozit pe clădire dacă execută lucrarea în regie proprie, în caz contrar fiind sancţionaţi cu amendă până la 10.000 lei sau chiar cu închisoare. (mediafax)

WOW! O lege utilă, nu? Poate aşa orasele patriei nu vor mai părea părăsite. Poate aşa se vor repara clădirile cu faţadele căzute din centrele oraşelor. Ştiţi voi, acele case care sunt un motiv de laudă pentru proprietari, ca sunt frumoase şi ultracentrale.

Dar, sa nu ne grăbim, legea are şi o scăpare:

Prin excepţie, autorităţile locale vor putea acoperi costurile, parţial sau integral, prin bugetul local, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, dar numai pentru persoanele care nu pot finanţa lucrarea şi dovedesc că au venituri medii nete lunare pe membru de familie sub câştigul salarial mediu net lunar pe economie.

Simplu, nu? Proprietarii fără bani nu trebuie să repare clădirile în paragină. Sigur, ideea pe care se merge este că legea este pentru nesimţiţii care au bani şi nu vor să îşi repare casele, preferând să trăiască în mizerie. Adică vreo 5-10% din totalul clădirilor cu faţada căzută vor fi afectate de această lege. Restul sunt deţinute de proprietari care au două mari calităţi: nu au bani să le întreţină şi nici nu vor să se mute din ele.

Ideea din spatele acestei legi este simplă şi a mai fost creionata pe acest blog: o proprietate nu e doar o vacă de muls, e si un bun ce trebuie întreţinut. Exteriorul clădirii aparţine şi el cuiva, nu e de capul lui, şi proprietarii ştiu asta şi se grăbesc să încaseze banii atunci când o firmă vrea să pună un banner pe faţadă. Când e vorba însă de reparat terasa sau zugrăvit scara, nu ştim, nu suntem din localitate, eu locuiesc la 2, de ce mă interesează pe mine că ăluia de la patru îi plouă în casă?

Mentalitatea asta trebuie să se schimbe.