Pasul 1: se cauta intre blocuri o picatura de teren precum cel din imaginea de mai jos. Se curata de gunoaie. Daca terenul este triunghiular si in panta cu atat mai bine. Dar sa nu anticipam. Vom observa cum se pot valorifica aceste avantaje putin mai incolo.

Pasul 2: se purcede la construirea propriu-zisa. Nimic grandios, un P+2 se lipeste chiar bine in peisaj. Cladirea incepe sa prinda contur si se poate admira in imaginea de mai jos.

Pasul 3: se insista pe amanunte si se valorifica terenul pe adancime. Scobim un garaj?

Pasul 4: gradina nu este completa fara un ingeras, cativa pitici de ipsos si niste dale luminoase care marginesc aleea. Evident, punctul forte al oricarei curti de om gospodar este terasa pozitionata la loc umbrit.

Pasul 5 (cel mai important): se ia loc la terasa, se desface o bere aburita si, privind peste garduletul discret, se soarbe din ochi peisajul urban.

Amatorii de feerie 3D pot admira splendorile confort 3 dand un click aici.

Amuzant, nu? Practic, oamenii se intinsesera pe hectare intregi cu locuintele si a fost nevoie de criza sa le aduca aminte ca nu au nevoie de 8 camere si de living de 60mp pentru doua persoane. Dar in 2008 se putea, ca existau bani si perspectivele erau bune. Acum nu mai sunt. Acum oamenii afla ca e greu sa dam cu aspiratorul in vila lor imensa, neizolata si aflata la noroi. Acum oamenii afla ca e destul de nasol sa n-ai izolatie, ca factura la incalzire e nemiloasa.

Dezvoltatorii si particularii au construit mult si prost. Apartamente si vile disproportionate, in care oamenii nu se pot muta din varii motive, cel mai important fiind ca sunt scumpe si cumparatorii nu sunt dispusi sa plateasca extra pentru o sufragerie mare de tot, in care stau ca in pestera doi oameni in fiecare seara. Sigur, e frumos cand vin oaspeti, dar cat de des se intampla asta?

Planorama (mă rog, dezvoltatorul) a intrat în insolvenţă pentru o datorie pe care ei spun că au plătit-o. Fapt divers: nu s-au prezentat la termen în faţa instanţei să probeze că într-adevăr şi-au achitat această datorie. Şi dacă ar avea dreptate tot n-ar conta; au plăţi restante în dreapta şi stânga, era o chestiune de zile până să sară alţii şi să-i bage în insolvenţă. Chiar, ce-i nou în ştirea asta? Noi am spus de mai bine de un an că Planorama nu va fi terminată vreodată şi ţinem pariul şi acum. După faliment şi executare, se va găsi o firmă care să preia ruinele şi să le finalizeze, dar asta nu se va întâmpla în următorii cinci ani. Cu tot respectul pentru clienţii păcăliţi, dar speranţele lor sunt deşarte.

Spaniolii de la Gran Via au anunţat că la anul vor construi 90 de locuinţe. La începutul lui 2007 anunţau 5000 de unităţi. Vedem, poate apare un client pentru terenurile alea de la Frigocom, să facă nişte depozite frigorifice acolo…

Cum ziceam, nimic nou. Era vizibil cu ochiul liber că Impact se duce în cap. Interviurile date în presa de biznis şi două bannere pe stradă nu rezolvă problema de imagine. Că de calitate nu are rost să mai vorbim.
Cât despre Planorama… Doar proprietarii strânşi pe forumul Softpedia mai speră să se întâmple ceva (şi soluţia lor e “ciocul mic, să nu mai afle presa”), în rest toată lumea ştie că valoarea datoriilor dezvoltatorului ar putea duce metrul pătrat construit la cote istorice.

Dar probabil că e inutil să vă spun asta. Voi ştiţi de ce ne citiţi: vă place să aflaţi ce se va întâmpla, nu să lecturaţi analize docte despre ce s-a petrecut ieri.

Nu pot să nu râd şi să nu mă laud când vine vorba de My Dream Residence. Acum mai bine de un an erau un proiect de succes, cu peste 75% din locuinţe vândute. Nu vorbim de apartamente de lux, aici aveam lux de lux. Despre ei nu găseai decât articole elogioase în presă şi pe siturile specializate în imobiliare. Asta până am săpat noi şi am descoperit că probabil nu vânduseră nici 50% din proiect, aveau 7 locatari în tot ansamblul, finisajele erau medii (pe alocuri execrabile), bucătăria era “americană” şi poziţionată pe un perete fără fereastră, constructorul avea cheile de la apartamente şi i le “împrumuta” dezvoltatorului că să arate locuinţele unor potenţiali clienţi şamd. Şi am zis că miroase rău de tot a faliment. Ne-au băgat în seamă doar cei de la Capital, care ne-au şi citat într-un articol despre MyDream. Asta până acum, când insolvenţa a scos la iveală că 75% dintre apartamente nu erau vândute; potop de ştiri, de analize, de fotografii, specialiştii au ieşit pe interval să explice ce şi cum. Cam asta e. Vorba cocalarilor pe Twitter: “please RT”.

Am ras 2000 mp de pădure şi mi-am făcut o căsuţă modestă la Corbeanca, pe drumul spre Ostratu. Una mică, discretă. Şi am arborat drapelul naţional. Pentru că sunt un mare patriot şi-mi pasă de ţărişoara asta! Ura! Ura! Ura!

1. Puşculiţa de partid. Programul ANL, început de Miron Mitrea, e o sursă de bani pentru ciracii de partid. Toată lumea poate suge de la ţâţa asta grasă, fie prin firme căpuşă, fie prin împropietărirea pe sub mână cu un apartament. E păcat să opreşti motorul unei asemenea excrocherii profitabile pentru toată lumea.

2. Pentru popor. Dacă mai ţineţi minte, programul ANL era motiv de propagandă în campania electorală. V-am făcut case ieftine, votaţi-ne pe noi! Noi suntem ăia care vă punem un acoperiş deasupra capului! Noi ne gândim la voi! Pe noi puneţi ştampila! E atât de uşor să fii populist zilele astea.

Programul ANL e bun. Dacă nu aveţi bani pentru o casă reală şi vreţi una ieftină, asumându-vă în acelaşi timp faptul că e construită foarte prost (de unde şi preţul mic, până la urmă), ANL e soluţia. Am prieteni care locuiesc în asemenea case şi nu îşi doresc decât să plece cât mai repede din ele, pentru că sunt sătui de pereţi subţiri, umezeală, uşi defecte, străzi înguste, lipsa căldurii  şi izolaţiei şi multe alte minuni.

Dacă nu aţi avut până acum plăcerea/onoarea de a merge prin Pipera, e cazul să o faceţi. Veţi vedea unele dintre cele mai scumpe case construite în cele mai înghesuite locuri. Sau, cum spunea un prieten care a fugit mâncând pământul după locuit un an acolo, “dacă te chinui un pic poţi face pipi în toaleta vecinilor stând la tine în casă”, atât de aproape au fost construite. Casa de 150mp pe teren de 250mp, cu jumătete de metru lăsat până la gardul din lateral, dar cu spaţii generoase în fata casei, ca să se poată juca copiii.

Şi oamenii au cumpărat pe rupte. Asta arată cât de mişto e viaţa în Bucureşti. Orice, drum cu noroi, case construite prost, fără canalizare, fără gaze, cu miros de gratar, numai să nu mai stea în Bucureşti. Să nu mai audă vecinii găurind zi şi noapte câte ceva. Să nu mai audă apă scurgându-se prin ţevile comune. Să nu mai depindă de plata întreţinerii de către alţii pentru căldură şi apă caldă. Să nu mai audă manele. Să aibă loc de parcare.

Toate astea fac mai mult decât dezavantajele. Copiii nu pot ajunge acasă pe jos de la şcoală, pentru că nu există transport public. Nu există şcoli sau spaţii de joacă. În unele zone nu există magazine. Străzile sunt înguste. Trotuarele sunt ocupate de maşini. Drumul până acolo e un coşmar. Dar…nu e Bucureşti.

Susţin ideea de a creşte impozitele pentru proprietate, diferenţiate în funcţie de zonă. Chestia asta se va întâmpla oricum la un moment dat, dacă tot ne place să ne raportăm la zona europeană.

Nu săriţi să mă înjuraţi. Proprietarul de pe Dionisie Lupu e foarte mândru că locuieşte în centru. Nu ar dori ca statul să îi aplice o bulină roşie pe blocul construit în 1929, să nu se deprecieze valoarea proprietăţii. În acelaşi timp, ar vrea să vină cineva şi să-i consolideze clădirea, că el nu-şi poate permite. Mixul ăsta de simţ al proprietăţii, biznis imobiliar şi protecţie socială nu funcţionează în mod real.

Aşa că e justificată ideea de a mări taxele pentru proprietate pentru zonele centrale. Aşa se schimbă faţa oraşului, aşa se renovează clădirile istorice, aducându-i în centru pe cei ce pot investi. Şi statul ar încasa mai mulţi bani, fără să fie nevoit să inventeze taxe aiurea. Pentru că românul e extrem de conştiincios când e vorba să-şi plătească impozitul pentru casă.

“Daca iubesti noptile romantice, ai stil si esti sofisticat, daca intelegi luxul si esti creativ…atunci aici este locul tau!

Ne inspira dragostea noastra fata de oras si natura, admiratia pentru omul care isi doreste un camin.

Noi cream Locuinte – cu TRUP SI SUFLET…”

Cu suprafeţe plecând de la 68 de mp construiţi şi un preţ per mp de 2000 de euro (plus TVA), Cordia e ilustrativ pentru ce vrea să însemne luxul în România. Localizată în zona de nord a capitalei, pe Iancu Nicolae, ansamblul e înghesuit în coasta grădinii zoologice. Credeţi-mă pe cuvânt, nu poţi vorbi de lux când stai lângă elani, mistreţi, macaci şi urşi. Mirosul, zgomotul, aglomeraţia din week-end-uri distrug atmosfera presupus exclusivistă. Strada Iancu Nicolae e destul de aglomerată şi în permanenţă în lucru; proiectul de lărgire cu încă două benzi pare a nu avea dată de finalizare. Blocurile componente ale ansamblului au destul de puţin spaţiu între ele, aşa că imaginea generală e tristă: din apartamentul tău de 300.000 de euro vei vedea, cel mai probabil, un alt bloc şi îţi vei aminti de fosta ta locuinţa din Berceni.
Aerul condiţionat central, gresia şi faianţa de bună calitate sau termopanele cu 5 camere nu te vor salva de fumul grătarelor şi muzica îndoielnică de care vei avea parte în fiecare sfârşit de săptămâna.

PS: Săptămâna trecută, un domn dintr-o agenţie imobiliară cunoscută a caracterizat acest blog ca fiind “de băşcălie”. Adică dacă eram un blog/ site serios de imobiliare, am fi vorbit despre ansamblurile rezidenţiale altfel, insistând pe finisaje, promisiunile dezvoltatorului (‘fo 2000 mp de grădină, chestie care nu se scrie în contract), numărul de apariţii televizate ale vreunei pupeze piariste care explică cum s-au vândut deja 60-70 % din totalul de apartamente şamd. Eu zic să rămânem aşa, blog de băşcălie, şi să fim atenţi cum miroase a balegă în jurul blocului din “Nightingale Park”. Să vedem ce zice însă patronul, ce-i dictează lui interesele comerciale?

Deci, care e rostul acestui blog? Satiră şi umor? Sau nici atât?

LE: să nu uit, vă dau un pont: doamna Udrea a zis că face staţiune de lux la Marea Neagră, la Corbu. Aşa că daţi buzna să vă luaţi un teren acolo, va fi de vis, vă zic.  Super pont, profit garantat. Bine, vine cârcotaşul de Sorin şi-mi zice că doamna Udrea vrea să vândă terenurile prietenilor, de fapt, pentru că la Corbu s-ar amplasa scutul antirachetă şi armata deja a început să îngrădească suprafeţe mari şi să interzică accesul în zonă. Dar să nu-l băgam în seamă; a zis la televizor că o să fie staţiune acolo? a zis, deci cumpărăm!

Pe Bucureşti Nord (prelungirea Şoselei Petricani) se “marca” o trecere de pietoni în faţa clădirii Vodafone. Aşteptăm inaugurarea cu fast…

Din Aerofina pleci pe jos, cu prudenţă, spre Barbu Vacarescu. Trotuar, cum spuneam, nu există.

Giovani Becali a scos la închiriat vilele alea construite pentru fotbaliştii păstoriţi de el. L-a pus pe arcadaşul din curte să dea o vopsea pe un PFL şi a atârnat placa aia acolo. Să ştie lumea şi să sune. Că le face o onoare să-i lase să stea acolo.