O mână de ajutor
Am nevoie de o mână de ajutor de la cei care au cumpărat (sau doar au vizitat) un apartament în Ten Blocks. Un sfat, o părere despre construcţie, poziţia ansamblului sau despre serviciile oferite de dezvoltator. Orice sugestie e binevenită. Încerc să ajut un prieten ce ar vrea să cumpere acolo şi, din moment ce nu am fost acolo, nu-mi pot da cu părerea. Puteţi s-o faceţi voi în locul meu, însă.
Mulţumesc.
De la cehi vine ţeapa
P-aia cu Capital Group o ştiţi, nu? Că e veche… Mă rog , vă zic pe scurt: o societate de brokeraj din Cehia activează pe piaţa românească folosind acest nume. Întâmplarea face ca la noi să existe Capital Partners, firmă serioasă condusă de Doru Lionachescu şi alţi trei foşti bancheri (M&A, Corporate Finance and Real Estate Acquisitions & Financing).
Aşa că mulţi dintre clienţii sunaţi de brokerii fără studii angajaţi de cehi sunt păcăliţi de asemănarea de nume şi acceptă sugestiile ridicole de a investi în acţiunile unor companii fără viitor de aiurea. O simplă căutare pe net vă va convinge că pentru a te angaja la Capital Group nu e necesar să ai cine ştie ce studii sau experienţă în acest domeniu. De fapt, cehii te iau şi dacă nu ai experienţă în niciun domeniu. Ce mare chestie, dai telefoane şi încerci să vinzi acţiuni ale unor LeTeDe-uri cu nume abracadabrante. Poate pune cineva botul…
Introducerea era necesară ca să înţelegeţi următoarea ţeapă ce se pregăteşte pentru românii creduli. O societate de asigurări, venită tot pe filiera cehă, se pregăteşte cu o ofertă ameţitoare. Marci banul (sau te asiguri, dacă preferaţi aşa) şi după un an de cotizare lunară poţi lua un “credit” (prin intermediul unui card) echivalent cu suma investită x 80. Fără multe acte, că nu ne formalizăm, mergem pe încredere…
Revin cu detalii, băieţii îşi formează echipa acum, vor să meargă în toate oraşele ţării.
Poftim? Ce spuneţi? Caritas? Schemă Ponzi? Nu, nici vorbă de aşa ceva…
Read MoreApartamente într-un residance în Braşov
Ofertă serioasă într-un “residance”, cu desene frumoase, făcute de Mirel, student la arhitectură în anul 2. Unii ar putea remarca că tehnica de scriere seamănă izbitor cu o scrisoare de răscumpărare, eu zic că e economie şi e bine. Aţi fi vrut să bage zeci de mii de euro în marketing şi să umfle preţul apartamentelor? Sau să plătească 60.000 de euro lui Naumovici pentru un powerpoint?
Read MoreVisul unei nopţi de iarnă
Poza e proastă, ştiu, dar asta e realitatea: blocuri în câmp, într-o atmosferă stranie, fără locatari. Dezvoltatorul e în faliment, se ştie. Să vă reamintesc că MyDream era vândut drept un proiect imobiliar de lux?
Read MoreSă ne pregătim de Eurovision
Pe 6 martie e finala îndrăgitului concurs Eurovision în România, finală ce va desemna interpretul ce ne va reprezenta la Oslo. Anul asta vom face o figură frumoasă, sunt sigur, şi ne vom clasa între primii trei! Pentru că muzica uşoară românească merită recunoaşterea internaţională, pleiada de compozitori şi solişti extrem de talentaţi apărută în anii din urmă fiind vârful de lance al culturii româneşti.
Am glumit, fireşte. Altceva vreau să spun. Să vă rog, de fapt. Când vă pregătiţi să votaţi la numărul ăla cu suprataxă la marea lălăială naţională, uitaţi-vă la Daniel Răduţă. Un tânăr suferind de leucemie ce are nevoie de ajutor pentru o procedură medicală în Italia. Ştiu, n-aveţi bani pentru toţi cei care au nevoie de operaţii în străinătate. Dar aveţi lovele să votaţi un afon la panarama aia de concurs? Un simplu telefon la 0900 900 115 înseamnă 5 euro în contul acestui tânăr. Sau 10 euro, dacă sunaţi la 0900 900 110. E simplu. Aaa, nu va uitaţi la Eurovision? Dar jucaţi la loto? Atunci ce ar fi să renunţaţi săptămâna asta la biletul tradiţional şi să daţi banii ăştia lui Daniel?
Eu o s-o fac din mai multe motive. În primul rând vreau să-l ajut pe Daniel să treacă cu bine peste acest moment greu. Şi să se bucure de copilul ce i se va naşte luna viitoare.
O fac, în al doilea rând, din spirit de luptă. Luptă cu statul român, duşmanul propriilor cetăţeni, un stat incapabil să creeze un sistem medical, o infrastructură, un sistem de pensii stabil, şamd. Stat zapciu, capabil doar să încaseze taxe şi impozite.
Apoi ştiu cum e să treci prin astfel de momente. Să vezi că orice problemă medicală ai trebuie să plăteşti. Cu cât e mai gravă problema, cu atât e mai mare suma. Altfel stai la coadă. O coadă de săptămâni, poate chiar luni.
Nu mă opresc aici. Înţeleg – de la susţinătorii lui Daniel – că se va putea dona şi prin sms. Vă mai aduc aminte şi când aflu numerele la care puteţi da un ban pentru a salva viaţa acestui tânăr.
Cresc ratele
Uite-aşa se fac ştirile imobiliare de rahat la televizor. Iar în România avem deja prea multe exemple…
Read MoreCase Amvic
Dacă tot am născut ceva discuţii la postul precedent (despre casele pe structură metalică), aş vrea să vorbim în continuare despre alte sisteme constructive. Am început cu structurile metalice pentru că mi se par foarte abordabile ca preţ şi timp de execuţie. Bladhaund arată aici cum se promovează un astfel de produs, făcând practic treaba reprezentantului de vânzări.
Aţi auzit de sistemul Amvic? Bine, e impropriu spus Amvic, asta e o denumire comercială, mai sunt şi alte “codificări” pentru acelaşi produs. Construcţia se face pe structură de beton, pereţii fiind turnaţi tot din beton într-un cofraj de polistiren, care rămâne acolo, asigurând izolaţia termică. Miza e să elimini orice punte termică, casa devenind astfel eficientă energetic. După spusele producătorului, dacă respecţi soluţia constructivă prezentată pe site şi în emisiuni tv (la OTV, mă rog…), poţi construi aşa-numita “casă pasivă” şi ai costuri de încălzire foarte, foarte mici.
Aţi văzut o astfel de casă? V-au spus proprietarii cum plătesc doar 100 de lei gazele iarna? Aveţi o altă părere?
Va prezint mai jos un film promovand sistemul Amvic.
Producători în România sunt Amvic (Bragadiru, Ilfov) şi GEST din Constanţa.
Read MoreDin nou despre case pe structură metalică
Kitul din imagini costă 10.800 de euro, incluzând tva, transport şi montaj pe fundaţia dumneavoastră. Mai multe detalii găsiţi pe site-ul fabricantului. Va recomand să urmăriţi filmuleţul fără sonor, să nu vă deprimaţi de luni dimineaţa…
Read MoreScurte
- Radu Vrânceanu, profesor de economie la ESSEC, interpretează creşterea economiei americane ca un semn al întoarcerii investiţiilor private;
- Dacă sunteţi în căutarea unei investiţii imobiliare interesante, uitaţi-vă în Languedoc. E vorba de Domaine de Lavagnac; preţurile pleacă de la 400.000 de euro;
- Atenţie la contractele cu dezvoltatorii: Impact a vândut casele şi terenul aferent, păstrând însă proprietatea asupra spaţiilor comune şi devenind furnizor de energie electrică. Dacă nu plăteşti kilowatul la preţ dublu, domnul Popp îţi taie curentul. Articolul aici.
- Casă din Minneapolis construită în 1922 şi renovată în 2008 (6 poze). Ai dracu’americanii ăştia, aveau arhitecţi şi atunci, au şi acum…
- Raiffeisen scoate la licitaţie un teren intravilan de 400 de mp pe strada Dalhauti (din Şoseaua Berceni) cu 39.000 de euro.
- Preţuri de acum 2 ani pe magazinuldecase: apartament de 45mp, două camere, mobilier vechi, bloc vechi, scos la închiriere cu 600 euro/lună. Mă întreb din ce în ce mai des la ce foloseşte un site de fsbo în România…
- Casele cu acoperiş de stuf de pe malul lacului Mogoşoaia din articolul ăsta se vînd aici cu 675.000 de euro. Merită efortul să vă uitaţi pe poze.


