Guvernul a prezentat gogoriţele de Paşte: pe maidanul de mai sus se va construi ceva frumos, nu se ştie încă exact ce şi cu cine, iar canalul Dunăre – Bucureşti va fi în sfârşit realizat. P-asta cu canalul o înţeleg, dă bine în prag de alegeri (referendum), că masele se topesc după proiectele megalomaniace iniţiate de Ceauşescu. Nu pricep foarte bine ideea cu Esplanada: e cerere mare de spaţii de birouri în Bucureşti? S-a dat drumul la creditare şi se înghesuie lumea să-şi ia apartamente în centru? De unde-s banii privaţi, cine asigură finanţarea proiectului? Care este contribuţia statului (înafară de teren)?
Tag Archive: bani
În ultimele săptămâni am văzut tot felul de titluri în presă ce vesteau creşterea preţurilor la locuinţe. Bazele acestor predicţii erau, desigur, analizele de mare valoare a unor brokeri imobiliari degrabă simţitori de puls. Azi am văzut un titlu în Evenimentul Zilei (de fapt un teaser pentru un articol din Capital): “Creşterea preţului locuinţelor a fost o alarmă falsă. Casele se ieftinesc”. N-am citit articolul, n-aveam de ce.
Mă folosesc de această ocazie pentru a saluta lipsa de informaţie şi de cultură economică a majorităţii concetăţenilor mei, investitori imobiliari de ocazie, ce aşteaptă întoarcerea vremurilor “caritabile” (de la Caritas).
- Volksbank zice ca e privita ca banca specializata pe imobiliare si inchide 50 de francize.
- Un mic “luxury boutique resort” de vanzare in Koh Samui. Firma care il are spre vanzare nu are experienta in domeniu, insa nu discuta decat cu clientii care dovedesc ca “funds are guaranteed”. E un anunt util pentru romanii ce nu mai vor sa tina banii in Elvetia.
- 4000 mp de vanzare la iesirea de pe A1 spre Bolintin Vale. Omul accepta si o masina la schimb.
- “Primarii vor avea dreptul să intervină pentru reabilitarea faţadelor imobilelor împotriva voinţei proprietarului, costurile fiind acoperite de către autoritatea locală şi recuperate ulterior de la deţinătorul clădirii, a decis Guvernul în şedinţa de duminică.” Articolul intreg e in Gandul.
- The Harvard Graduate School of Design in colaborare cu SENSEable City Laboratory de la MIT au elaborat un proiect de casa “tsunami safe”. Detalii aici.
- Si pentru ca se apropie vacanta va oferim o fina selectie de vile de inchiriat in toata lumea. Da, stim ca nu sunteti toti milionari. Unii din voi ati ajuns miliardari.
Noul parteneriat vizează reducerea procentului de conţinut/ ştire din pagina site-ului realitatea.net la doar 8%. Astfel, informaţiile plictisitoare vor fi mai puţin vizibile în pagină şi vor rămâne doar chestiunile ce trezesc cu adevărat interesul: noul Iveco Daily pe varianta ECO, noua Honda Civic, cum să înveţi engleza cu tupeu în trei săptămâni, cum poţi achiziţiona un bilet de intrare în cabinetul unui dentist şi, desigur, cum să faci mulţi bani în timp scurt (secretul e parteneriatul cu Google, probabil).
Doamna avocat şi soţul ei, fost magistrat, au dat 75000 euro pentru un apartament în Terra Residence [link]. Au primit la schimb o hârtie, un antecontract. Blocul în care urma să fie apartamentul lor nu a fost finalizat, dezvoltatorul fiind acum în insolvenţă. În rest nimic, aceeaşi agitaţie ca la Planorama sau alte ansambluri care s-au dus la fund. De reţinut e doar asta: doi oameni care ştiu cât de încurcate sunt căile justiţiei în România au semnat cu zâmbetul pe buze un petec de hârtie aproape fără nici o valoare (situaţia actuală îmi dă dreptate, nu?) şi au plătit 75000 euro. Pe nimic. Să nu-i mai pomenesc aici pe cei ce au plătit integral apartamentul dar îl au în continuare ipotecat…
Altfel e bine. Azi, de la ora 12, pe evz.ro va avea loc o dezbatere pe teme imobiliare. Întrebarea este, desigur, dacă mai scad preţurile. Va răspunde Oana Ivan, manager general al Benevo. Firma asta are un portofoliu de sute de apartamente, fiind înfiinţată de unul din fondurile ce a băgat bani în imobiliarele din România. Cum credeţi voi că o să răspundă doamna Ivan? “Mai scad puţin, dar din toamnă ne putem aştepta la creşteri”, fireşte. O altă întrebare va fi: “noua grilă a notarilor va influenţa evoluţia preţurilor?”. Şi aici ce ziceţi, vom avea surprize? Nu, doamna ne va explica cum s-au gândit notarii să vină în sprijinul clienţilor şi să reducă tarifele, acest demers nefiind posibil fără micşorarea semnificativă a preţurilor de referinţă. Şi alte abureli specifice unei dezbateri atât de serioase.
- o luptă crâncenă se dă între guvernul portocaliu şi primarele independent Oprescu: nenorociţii modifică legea construcţiilor, interzicând derogări de la planul urbanistic general al localităţilor. Şi dom’ primar cum îşi mai plăteşte datoriile faţă de susţinătorii săi adânc implicaţi în imobiliare, bă incompetenţilor? Îi luaţi pâinea de la gură dacă nu mai avizează favorabil blocuri turn în zone de p+1. Poate doar Copolovici să se bucure, că se pregătea o construcţie frumoasă de nenumărate etaje lângă restaurantul său…
- Citadella din Titan are 45 de apartamente ocupate dintr-un total de 224. Mai aerisit, ca să zic aşa…
- Platinum Vitan Towers e în insolvenţă. Miroase puţin a Planorama.
- Am o superofertă pentru voi, nişte băieţi capabili vând loturi de 500 mp în Corbu, lângă unitatea militară de rachete. Avans 0, rate mici, poate ai noroc şi-ţi instalează armata o baterie de rachete, primeşti apoi dividende toată viaţa de la stat…
Pe locul fostului Dracula Park se va ridica cel mai mare SPA din Europa. Observaţi, vă rog, că în Bucureşti şi în România se construieşte numai la superlativ, ca în Maximia: cel mai mare mall, cel mai mare SPA, cea mai înaltă clădire ridicată între case, cea mai mare staţiune şamd. Articolul din EVZ are toată abureala necesară: investitori din Emirate, modificarea planului urbanistic ca să îi ţină pe speculanţi deoparte, parteneriat public-privat (adică girează statul, dom’le, e treabă serioasă), e şi doamna Udrea de acord cu proiectul (ea era cea care povestea acu’ un an cum se va face staţiunea Europa de la Corbu, aia de lângă unitatea militară de rachete), susţinem şi biserica (că aşa suntem noi, oameni cu frica lui Dumnezeu, n-am zice o minciună în ruptul capului) şi înfiinţăm Poliţia Navală (să-l amendeze pe Iri când face schi nautic pe lac, probabil).
E frumos la noi la ţară, în Bucureşti. Aer curat, lumea liniştită, oamenii politici şi ziariştii stau liniştiţi pe marginea şanţului şi se mai balegă…
Stau si citesc la ora asta suplimentul revistei The Economist intitulat “The World in 2011″. “The worst may be over, but the recovery in many rich country housing markets will be tepid and uneven. After a 4% drop in 2010, houses prices in America will slip by a further 2% in 2011, according to the Mortgage Bankers Association. The Bank of Spain expects Spanish homes to lose 5% of their value. House prices in Britain will rise by 3% but remain below their 2007 peak value until 2013, says the Centre for Economics and Business Research”.
Sfatul meu: daca aveti bani de investit, tot in spatiul non – Schengen ar fi bine sa cautati. Eu as lua un teren in Sunny Beach, sa construiesc un complex de vile. Sau acest spatios apartament din 1900, sa locuiesc in buricul Bucurestiului si sa ma gandesc la belle epoque.
Dacă vă întreabă cineva ce se mai întâmplă pe piaţa imobiliară din Romania, raspunsul il aveti in titlu. Oamenii sunt suparati ca trebuie sa lase preturile mai jos, investitorii prinsi la coada jocului piramidal, pardon, voiam sa zic in vartejul investiilor competente in imobiliare plang ca nu am cui sa vanda, cumparatorii stau cu banul la ciorap si asteapta sa scada preturile si mai mult.
Ascunşi de ochii lumii, rechinii imobiliari aşteaptă şi cumpără. În linişte, se vând proprietăţi, clădiri altă dată scumpe îşi schimbă proprietarii pe doar 5% profit, terenuri de vis au ajuns de la 2-3.000 euro la doar 300.
Va fi o iarna grea pentru mulţi, vor fi bani şi mai puţini, salarii şi mai mici, credite ipotecare şi mai puţine.
Domnul Ponta este preşedintele unui partid ce se va afla la putere în curând. Domnul Ponta vorbeşte de impozit diferenţiat, o idee foarte dragă partidului din care face parte. El vede persoanele care câştigă peste 1000 de euro pe lună ca pe nişte mici chiaburi ce ar trebui jumuliţi bine de tot. Şi admir constanţa în gândire a acestui partid şi a liderilor lui. Economia privată, libera iniţiativă au fost expresii goale pentru ei în toţi anii în care au fost la putere. Desigur, cu câteva excepţii. Una din ele numindu-se Dan Ioan Popescu, fost ministru al industriilor. Acum, când fiscul vrea să pună impozite noi în spatele celor a căror avere creşte cu peste 50.000 de euro pe an, Ziarul Financiar ne reaminteste cum domnul Popescu a fost cercetat în baza legii răspunderii ministeriale pentru un “surplus” de un milion de euro, bani dobândiţi în timpul exercitării funcţiei. Iar dumnealui s-a folosit de un articol constituţional conform căruia averea dobândită se presupune a fi licită, demonstrarea caracterului ilicit al acesteia căzând în sarcina procurorilor. Care, desigur, n-au fost în stare să dovedeasca nimic.
Ceea ce vreau să spun n-are legătură cu un partid sau altul. Din nefericire, clasa politică din România alege cel mai simplu drum întotdeauna. E greu, economia scârţâie? Mărim taxele, mărim impozitele. Şi cel mai simplu ar fi să le arătăm alegatorilor că îi împovărăm mai tare pe ăia care câştigă bani mulţi. Cum ar fi 1000 de euro pe lună.

