Am o ofertă excepţională, un teren agricol în zona Crevedia – Butimanu de 450 de hectare, “decât” 7 euro pe metru pătrat. Vă spun, e nemaipomenit, vă scot un POT de 70% şi nu cer mai mult de juma’ de milion comision.
Poate mă ajutaţi să-l promovez, să-l ofer unui investitor serios, că e păcat să nu se facă o staţiune, un teren de golf, ceva frumos în zonă…
Poate vrea cineva să facă un Silicon Valley în Dâmboviţa?
Read More »
Tag Archive: lux
Sunt fascinat de Monte Carlo. Când ajung aici realizez că n-am inventat noi mitocănia imobiliară şi că blocurile monstruoase apărute în Bucureşti în ultimii ani au avut o sursă de inspiraţie (unele chiar se numesc Monte Carlo sau Monaco). Clădiri de 12 etaje, străzi înguste, puţine locuri de parcare, restaurante aşa-zis de lux cu chelneri scârbiţi de tot şi toate… acum încep să înţeleg că modelul copiat nu e suedez, nu e american; e inspirat sută la sută din ţigănia de pe Coasta de Azur şi importat de câteva “vedete” din România ce au proprietăţi şi petrec mult timp acolo. Uitaţi-vă doar la Şoseaua Nordului, lângă Herăstrău: e un mic Monte Carlo, cu blocuri înghesuite, cu străduţe de 3 metri lăţime şi fără trotuare, cu locuri de parcare vândute cu 2000 euro/mp, cu mitocănie autohtonă glazurată cu Louis Vuitton şi Range Rover.
Read More »
„Sunt interesaţi vizitatorii târgului de promoţii? Da, ei vin la târg chitiţi pe ideea de promoţie, dar încercăm să le schimbăm ideea, să meargă mai mult pe raportul calitate-preţ, nu neapărat pe promoţie” spune Andreea Chiriţă, director de marketing CityLights Pipera.
„Avem şi promoţii pentru această perioadă, promoţii pentru apartamentele de două şi trei camere. Cele de două camere sunt în jur de 73.500 Euro până la 80.000 Euro. Şi apartamentele de trei camere sunt 95.500 Euro, acum promoţional pentru târg. Cu cât aţi scăzut preţurile? Nu foarte mult, să zicem că e un discount de 5-10% maximum” afirmă Andreea Chiriţă director de marketing CityLights Pipera.
Cele două citate de mai sus sunt extrase de aici şi se referă la modalitatea prin care marchetingii şi managerii de la CityLights Pipera cred că trebuie abordată piaţa.
Aţi reţinut că nu e cazul să facem discounturi disperate. Sigur, avem 4 blocuri aproape goale, suntem în câmp şi nu vom avea vecini în următorii ani, însă asta e tot ce vă putem oferi. Aşa merge biznisul. Înţelegeţi şi voi, ţăranilor, nu vă mai aşteptaţi la mocangeli. E BIZ-NIS!
Vă reamintesc că apartamentele astea vi le vindeam în 2008 că fiind de lux, apoi v-am zis că sunt accesibile şi am scos veceurile. Aţi înţeles cam cât respect avem pentru voi.
Hai, vă pupăm pe portofel, avem treabă acum, mergem să vorbim cu fraţii Negoiţă, să dezvoltam o super strategie comună de agăţat fazani la următorul târg.
Colegul Pitu se conversează, fără aprobarea redacţiei şi mai ales a mea, comandant suprem, cu echipa de vânzări a unui dezvoltator cunoscut. Ăia au început, e drept, da’ şi el trebuia să raporteze. Azi l-am prins că schimbă mailuri cu ei şi l-am dat afară.
Dar pentru că m-am învârtit prin ansamblurile lor şi le ştiu ca pe buzunarele mele, le zic eu, el lider maximo.
Dezvoltatorul respectiv a construit în Bucureşti câteva ansambluri. Unele mai interesante, altele mai puţin. Să nu zic acum de termopanele ieftine de la blocurile zise de lux. Sau de instalaţiile sanitare făcute repede şi parchetul laminat penibil. Nu vă zic, că n-aţi înţelege cum ieftin+ ieftin +ieftin = lux de lux. Sigur, în alte locuri şi-au dat străduinţa şi au venit cu finisaje de calitate la blocuri construite în poziţii bune. Bune peste câţiva ani, între 5 şi 10, până când se mută toţi tatuatii din zonă. Probabil că din cauza lor au instalat şi camere video la intrarea în blocuri, să te protejeze. Şi ca să rentabilizeze spaţiul, au închiriat parterul unor firme ale căror angajaţi stau la o ţigară sub geamul tău de lux.
În sfârşit, ziceam că nu acum vorbim de construcţii. Nu. Vorbim de angajaţi. Că dezvoltatorul respectiv are echipa proprie de vânzări, maxim eficientă din moment ce se apelează şi la agenţii profesioniste (cum ar fi Neocasa). Elementul comun al angajaţilor vânzători este cuta de pe frunte. Privirea încruntată care te ocoleşte, că l-ai deranjat. Şi se poartă ca vătafii pe moşia boierului. Asta pentru că boierul nu e român şi nu prea ştie obiceiul locului. Scanarea rapidă a obiectelor vestimentare purtate de client îl lămureşte pe buricul vânzător asupra potenţialului financiar al individului. Răspunsul la telefon e greu, apăsat, şi lasă impresia că vine din partea administraţiei financiare sector 3. Şi aşa mai departe, tot felul de amănunte insignifiante pentru oamenii de acolo dar enervante pentru potenţialul client. Explicaţia ar fi că ei nu sunt obişnuiţi să negocieze pentru un apartament. Au prins vremuri bune, când vindeau la bax unor “investitori” ce urmau să profite de aprecierea continuă a pieţei.
Dar Pitu a greşit şi el. A făcut referire la un proiect ce nu aparţine aceluiaşi dezvoltator. A pus un link la un articol scris de mine şi i-a supărat pe oamenii de la primul dezvoltator. Adică pe ăia cu cute pe frunte.
Bineînţeles, vorbim de articole vechi pe care le-au descoperit ieri. Şi au ţipat că nu sunt preţurile actualizate. Că ei aşa ştiu, plătesc 25 de euro la nu’s ce site de ăsta cu “imobiliare” în titulatură şi se ocupă ăia să pună liste de preţuri şi să bage text: “situat într-o poziţie merveioasa, Donna Block are vecini senzaţionali, cum ar fi domnu Hrebe, şi se bucură de apropierea de un chioşc non stop”.
De final, să citez o parte din răspunsul lui Pitu:
” Oricum, notez pasul înainte al dumneavoastră şi al altor colegi de branşă: aţi descoperit blogurile. E o chestie minunată să-ţi dai seama că potenţialii clienţi ţin seama şi de informaţiile publicate de surse independente şi documentate, nu numai de abureala plătită din presă. ”
Pitule, hai înapoi că am glumit. Pitule, ce naiba mă , nu mai ştii de glumă? Hai şi noi la o bere şi mai vorbim…
Citesc (şi mă minunez) un articol din Adevărul despre săracii dezvoltatori, care tocmai au descoperit că ei plăteau prost nişte muncitori necalificaţi în nici o meserie pentru a executa la standarde deosebite nişte ansambluri rezidenţiale vandabile la preţuri de lux.
Dezvoltatorii imobiliari din România pierd între 10% şi15% din valoarea unei investiţii din cauza proiectării deficitare, lipsei de forţă de muncă şi a managementului calificat
…lipsa unei gestionări de interfaţă între arhitecţi, ingineri constructori, mecanici şi electricieni cauzează cheltuieli în plus, dar şi întârzieri semnificative pe şantier.
Mi se rupe inima, sincer, că oamenii ăştia, care se presupune că au ceva experienţă în domeniu, altfel nu s-ar fi apucat de construit, au descoperit acum asta. Serios. Urmează să descopere că au plătit prea mult pentru un teren scump, că nu există drumuri către rezidenţialele lor, că nu există parcuri (am văzut la teve nişte oameni care spuneau că li s-a promis parc de zeci de mp lângă rezidenţial, dar constructorul/dezvoltator a renunţat la el şi a mai trântit o clădire), că nu au electricitate sau utilităţi.
Descoperiri care vor pune în perspectivă preţul plătit pentru casă şi valoarea reală a terenului.
“Daca iubesti noptile romantice, ai stil si esti sofisticat, daca intelegi luxul si esti creativ…atunci aici este locul tau!
Ne inspira dragostea noastra fata de oras si natura, admiratia pentru omul care isi doreste un camin.
Noi cream Locuinte – cu TRUP SI SUFLET…”
Cu suprafeţe plecând de la 68 de mp construiţi şi un preţ per mp de 2000 de euro (plus TVA), Cordia e ilustrativ pentru ce vrea să însemne luxul în România. Localizată în zona de nord a capitalei, pe Iancu Nicolae, ansamblul e înghesuit în coasta grădinii zoologice. Credeţi-mă pe cuvânt, nu poţi vorbi de lux când stai lângă elani, mistreţi, macaci şi urşi. Mirosul, zgomotul, aglomeraţia din week-end-uri distrug atmosfera presupus exclusivistă. Strada Iancu Nicolae e destul de aglomerată şi în permanenţă în lucru; proiectul de lărgire cu încă două benzi pare a nu avea dată de finalizare. Blocurile componente ale ansamblului au destul de puţin spaţiu între ele, aşa că imaginea generală e tristă: din apartamentul tău de 300.000 de euro vei vedea, cel mai probabil, un alt bloc şi îţi vei aminti de fosta ta locuinţa din Berceni.
Aerul condiţionat central, gresia şi faianţa de bună calitate sau termopanele cu 5 camere nu te vor salva de fumul grătarelor şi muzica îndoielnică de care vei avea parte în fiecare sfârşit de săptămâna.
PS: Săptămâna trecută, un domn dintr-o agenţie imobiliară cunoscută a caracterizat acest blog ca fiind “de băşcălie”. Adică dacă eram un blog/ site serios de imobiliare, am fi vorbit despre ansamblurile rezidenţiale altfel, insistând pe finisaje, promisiunile dezvoltatorului (‘fo 2000 mp de grădină, chestie care nu se scrie în contract), numărul de apariţii televizate ale vreunei pupeze piariste care explică cum s-au vândut deja 60-70 % din totalul de apartamente şamd. Eu zic să rămânem aşa, blog de băşcălie, şi să fim atenţi cum miroase a balegă în jurul blocului din “Nightingale Park”. Să vedem ce zice însă patronul, ce-i dictează lui interesele comerciale? 
Care credeţi că e rostul acestui blog? Rămâne cineva cu o idee după ce lecturează două, trei postări de aici? Negociază mai abitir? E mai atent la acte, la vecinătăţi, la finisaje? Că eu sunt zdruncinat în credinţa mea că aş face ceva util scriind aici. Şi vorbesc serios. Am trecut cu uşurinţă peste faptul că mulţi consideră că principala caracteristică a acestui blog e amuzamentul. Poate aşa e, îmi este (şi mie, şi celor ce mai scriu aici) mai uşor să atrag atenţia asupra unor probleme glumind, că nu am stofă de analist să mă încrunt şi să scriu răstit. Problema apare când văd că unii citesc o postare aici, se veselesc şi apoi cumpără fără să negocieze, fără să-şi pună alte probleme. Ca la market. O cutie de lapte UHT – 4.2 ron. Atât costă, atât plătesc. Cât costă un apartament aici? 228.000? Plus TVA? Bine, plătesc. Ce contează că e la gri, ce contează că dezvoltatorul nu vinde decât etajele 1 şi 2, că aşteaptă să crească preţurile că să termine celelalte etaje? Tu te muţi în lux (fără gresie, faianţă, parchet, obiecte sanitare), pe Matei Basarab colţ cu Labirintului, unde fac ţiganii botezuri de pomină. Beton.
Ăsta e un exemplu. Alţii stau pe ţeavă să cumpere. Le simt un tremur nervos în voce, sunt gata să se întoarcă la vechile obiceiuri (“negociatul” în sus) dacă pare că piaţa se apreciază. Pentru că, se ştie, am ajuns la pragul de jos, acum preţurile vor creşte.
Deci, care e rostul acestui blog? Satiră şi umor? Sau nici atât?
LE: să nu uit, vă dau un pont: doamna Udrea a zis că face staţiune de lux la Marea Neagră, la Corbu. Aşa că daţi buzna să vă luaţi un teren acolo, va fi de vis, vă zic. Super pont, profit garantat. Bine, vine cârcotaşul de Sorin şi-mi zice că doamna Udrea vrea să vândă terenurile prietenilor, de fapt, pentru că la Corbu s-ar amplasa scutul antirachetă şi armata deja a început să îngrădească suprafeţe mari şi să interzică accesul în zonă. Dar să nu-l băgam în seamă; a zis la televizor că o să fie staţiune acolo? a zis, deci cumpărăm!
Îmi place abordarea celor de la Green City. Îmi place acum check-list-ul ăsta, în care bifează promisiunile ce au fost îndeplinite. Asta e promovarea care îţi aduce clienţi, nu banner-ul cu “apartamente de lux” din Ghencea. Trebuie să le facem o vizită săptămâna viitoare.
Şi n-am uitat că am promis un post despre Ten Blocks.
LE: avem 12 participanţi la concurs. Trei propuneri chiar sunt bune. Câştigăm pariul.
Un stimabil domn m-a contrat săptămâna trecută într-o discuţie despre Băneasa Residence, explicându-mi de ce preţurile de peste 350.000 de euro pentru un apartament sunt cât se poate de corecte. Şi, considera domnia lui, ele vor creşte datorită amplasării de excepţie lângă centrul comercial Băneasa şi viitoarea ambasadă a Statelor Unite. Argumentele mele sunt vechi şi m-am plictisit să le repet. Ansamblul “de lux” e situat în câmp, nu sunt trotuare care să lege cartierul de zona comercială, iluminatul public e o problemă, staţia de betoane e la 200-300 de metri de blocuri şi nu pare a pleca prea curând şamd. Da, zicea el, dar pădurea Băneasa e cel mai frumos parc pe care ţi l-ai putea dori. Eu ce să zic? Că vara e plină de manelişti gratargii? Sau că în rest e stăpânită de câinii vagabonzi? Şi nu e doar o părere, unul din rezidenţii cartierului de lux mi-a confirmat că şi-a pierdut o parte din pantalonii de jogging în colţii unei potăi acolo…
În fine, am făcut o vizită în weekend în zonă şi am filmat. Să ziceţi şi voi, poate greşesc eu. Poate chiar e vorba de lux şi lipsa mea de viziune mă face să ponegresc cartierul domnului Popoviciu…