Blog de bucureştean

Cum arata pentru unii locuita mult visata? O casa intr-o zona linistita a Bucurestiului, in care sa te bucuri de confortul unei mici gradini private pline de verdeata, cu acces comod catre centrul orasului. Multi romani au semnat in ultimii ani contracte de achizitionare a unor locuinte fara sa clipeasca, visand la o casuta confortabila in cadrul unui cartier nou. Au achitat avansuri si s-au inhamat la credite pe care le vor plati de acum toata viata.
Brosurile de prezentare si machetele dezvoltatorului vorbeau despre solutii locative revolutionare si descriau comunitati in mijlocul naturii unde viitorii locatari se vor bucura de “cantecul vesel al pasarelelor” (citatul apare chiar pe site-ul de prezentare al unui ansamblu rezidential), parcuri, locuri de joaca pentru copii, terenuri de sport, piscine, gradinita, scoala si, in cazul unor dezvoltatori care au hotarat sa mearga chiar mai departe cu promisiunile, supermarket, farmacie sau centru medical.
Daca vreti sa vedeti cum stau lucrurile in prezent, e suficient sa faceti o plimbare in zona Pipera – Tunari, sa intrati in cateva ansambluri, sa vorbiti cu proprietarii (nu insa cei care vor sa-si vanda locuinta si care vor incerca cu disperare sa ascunda realitatea) sau sa dati o tura pe net sa vedeti ce probleme au sute de proprietari care isi varsa amarul pe forumuri.
Multe dintre ansambluri arata a ghetouri, cu stradute inguste pe care doar cu foarte mare dificultate incap doua masini, curtile foarte mici si casele lipite nu asigura nici un fel de intimitate, spatiile verzi promise au disparut.
Abia dupa ce s-au mutat, multi proprietari au inteles ca parcurile, terenurile de sport, gradinitele, scolile si supermarketurile nu erau mentionate nicaieri in contractele pe care le semnasera si dezvoltatorul nu putea fi obligat sa le respecte. Astfel, locuitorii unui ansamblu se plang ca atunci cand au cumparat casa, li s-a promis ca vor beneficia si de un parc de 2460 mp pe faleza lacului, insa mai tarziu au descoperit ca pentru dezvoltator a fost mult mai profitabil sa construiasca alte cateva zeci de case pe terenul respectiv.
Dar aceste probleme urmau sa fie de-a dreptul minore fata de cele juridice si cele legate de costurile ulterioare. Astfel, proprietarii au costatat ca “serviciile de property management profesional” pentru care au semnat contracte de administrare aduc de fapt costuri lunare mult peste ceea ce si-au imaginat. Asta pentru ca nu au luat in calcul faptul ca serviciile de paza, cele de intretinere a drumurior comune ale ansamblului, iluminatul public, intretinerea retelei de canalizare si a puturilor de apa sau golirea foselor septice costa. Problema este ca pe langa costurile propriu zise, ei trebuie sa acopere lunar si profitul firmei de administrare si mai mult decat atat, nici macar nu au posibilitatea sa comenteze sau sa schimbe firma de administrare, si asta dintr-un motiv foarte simplu. Nici unul dintre proprietari nu a observat la semnarea contractului faptul ca drumurile din interiorul cartierului raman in proprietarea dezvoltatorului, la fel ca si toata reteaua de infrastructura a cartierului si ca vor fi vesnic legati de acesta. Pentru dezvoltator, administrarea cartierului e o afacere din care trebuie sa iasa profit si nu va fi interesat sa o faca ieftin. In toamna lui 2008 aflam din presa ca locuitorii unui cartier au iesit in strada pentru a protesta impotriva dezvoltatorului care le impune o firma de administrare si ca, mai mult decat atat, acum se judecata cu acesta pentru dreptul de proprietate asupra retelei electrice a cartierului. Pana se va pronunta instanta de judecata (asta nu inseamna neaparat ca vor avea si castig de cauza), ei sunt nevoiti sa plateasca o parte din utilitati catre dezvoltator fara sa poata incheia contracte direct cu furnizorii de utilitati. De altfel, se pare ca dezvoltatorul a devenit intre timp distribuitor autorizat de energie electrica astfel incat va fi interesat sa scoata profit in continuare din intermedierea acestor servicii.
In alt ansamblu, proprietarii se plang ca dezvoltatorul le-a cerut cate 7000 de euro in plus fata de pretul casei reprezentand contravaloarea spatiilor comune din ansamblu. Multi spun ca nu si-au bugetat astfel de costuri la semnarea contractului si ca nu au de unde plati. Daca ma intrebati pe mine, proprietarii de aici ar trebui sa fie mai fericiti decat primii pentru ca li se ofera totusi posibilitatea sa iasa din impas, fireste – contra sumei de bani stabilite unilateral de dezvoltator.
Si astea nu sunt toate problemele. In multe ansambluri apa este extrasa din puturi forate in cartier si de aici au inceput intregi razboaie legate de calitatea acesteia. Este apa potabila sau nu? Iar daca nu este potabila, cat de periculoasa este totusi pentru sanatatea locuitorilor, dar a copiilor acestora? La ce adancime au fost forate puturile? E suficient? Ar putea dezvoltatorul sa sape puturi mai adanci sau sa foloseasca sisteme de filtrare mai performante si nu o face ca sa reduca costurile?
Cartierele care nu sunt racordate la sistemul de canalizare al orasului se confrunta cu si mai multe probleme. Fosele septice construite nu fac intotdeauna fata, sunt cartiere intregi in care nu exista sisteme de scurgere a apelor pluviale sau acestea sunt directionate catre fosele septice si asa subdimensionate. Rezultatul: canalizari care refuleaza in cartier, ansambluri intregi acoperite de apa la o ploaie mai zdravana, etc.
Altii au cumparat locuinte in cartiere izolate, cu strazi neasfaltate sau cu acces dubios pe tot felul de alei care nu aveau statut de drum public sau asupra carora existau litigii. A fost suficient ca agentul imobiliar sau vanzatorul dezvoltatorului sa promita “pe cuvantul lui” ca se vor face sosele pe nu stiu cate benzi, ca a aflat el ca primaria abia ce-a aprobat un proiect extins de infrastructura. Multi locatari isi rup si acum, la cativa ani dupa ce s-au mutat , masinile sau asteapta cu nerabdare o hotarare judecatoreasca sa vada daca vor mai putea intra in cartier pe aleea promisa sau vor fi nevoiti sa faca un ocol de cativa kilometri pe singurele drumuri publice ce duc catre locuinta lor.
Unii dintre proprietari ar putea, in timp, sa isi rezolve o parte dintre probleme insa asta ii va costa bani si nervi , insa din pacate pentru altii, ceea ce nu a fost prevazut inca de la inceput intr-un contract sau ceea ce a fost prost gandit si costruit nu mai poate fi remediat.
Din toate aceste experiente ar putea invata insa viitorii cumparatori si ma refer aici la cei care semneaza un contract de peste 100.000 sau chiar 200.000 euro cu mai multa usurinta decat atunci cand cumpara o pereche de pantofi.
M-am intrebat de ce nu se arata ingrijorati dezvoltatorii de publicitatea negativa pe care le-o fac astfel de clienti nemultumiti. Pana acum nu si-au batut capul pentru ca au existat valuri intregi de cumparatori care erau dispusi sa semneze orice ca sa prinda si ei un apartament sau o casa, repede, “ca se dau”.
Lucrurile vor sta altfel atunci cand si mentalitatile se vor schimba: cumparatorii vor intelege ca e dreptul lor sa ceara o suta de explicatii si detalii si ca e prudent sa consulte un avocat atunci cand fac o achizitie de zeci sau sute de mii de euro si ceea ce cumpara este doar ceea apare in contractul semnat, promisiunile verbale nu au nici o valoare; dezvoltatorii vor intelege ca machetele frumoase si vanzatorii abili nu vor mai putea convinge atata timp cat au in spate cartiere intregi de clienti nemultumiti si nu in ultimul rand, lucrurile se vor schimba atunci cand pozitia autoritatilor va fi alta (dar aici ar fi multe de spus intr-un alt subiect).
In incheiere o anecdota: ma intalnesc cu un agent imobiliar in Pipera pentru a viziona o casa intr-un cartier nou. Intram pe niste stradute inguste, ocolim cu grija tractorul unui localnic lasat in mijlocul drumului, lasam asfaltul in urma si inaintam printre noroaie si gropi, ma gandesc déjà ca masina mea nu va mai fi ce-a fost chiar daca scap de aici, si in sfarsit oprim in cartierul de vis. Agentul imobiliar deschide usa la masina si, inainte chiar sa fi coborat, imi striga plin de entuziasm: “vestea buna este ca Primaria Voluntari tocmai a aprobat un proiect de infrastructura de ‘jdemilioane de euro”. Vestea proasta a fost insa ca atunci cand l-am intrebat de unde vine apa in cartier, daca e canalizare sau fosa, care sunt costurile de administrare, cine e proprietarul drumurilor si retelelor din cartier, din ce e facuta casa, daca are izolatie si de care, raspunsul lui a fost “nu stiu” insa m-a asigurat ca n-am de ce sa-mi fac griji ca “nu-s probleme dom’le, pe cuvantul meu”.