Posted May.13, 2010 under Uncategorized
Colegul Pitu se conversează, fără aprobarea redacţiei şi mai ales a mea, comandant suprem, cu echipa de vânzări a unui dezvoltator cunoscut. Ăia au început, e drept, da’ şi el trebuia să raporteze. Azi l-am prins că schimbă mailuri cu ei şi l-am dat afară.
Dar pentru că m-am învârtit prin ansamblurile lor şi le ştiu ca pe buzunarele mele, le zic eu, el lider maximo.
Dezvoltatorul respectiv a construit în Bucureşti câteva ansambluri. Unele mai interesante, altele mai puţin. Să nu zic acum de termopanele ieftine de la blocurile zise de lux. Sau de instalaţiile sanitare făcute repede şi parchetul laminat penibil. Nu vă zic, că n-aţi înţelege cum ieftin+ ieftin +ieftin = lux de lux. Sigur, în alte locuri şi-au dat străduinţa şi au venit cu finisaje de calitate la blocuri construite în poziţii bune. Bune peste câţiva ani, între 5 şi 10, până când se mută toţi tatuatii din zonă. Probabil că din cauza lor au instalat şi camere video la intrarea în blocuri, să te protejeze. Şi ca să rentabilizeze spaţiul, au închiriat parterul unor firme ale căror angajaţi stau la o ţigară sub geamul tău de lux.
În sfârşit, ziceam că nu acum vorbim de construcţii. Nu. Vorbim de angajaţi. Că dezvoltatorul respectiv are echipa proprie de vânzări, maxim eficientă din moment ce se apelează şi la agenţii profesioniste (cum ar fi Neocasa). Elementul comun al angajaţilor vânzători este cuta de pe frunte. Privirea încruntată care te ocoleşte, că l-ai deranjat. Şi se poartă ca vătafii pe moşia boierului. Asta pentru că boierul nu e român şi nu prea ştie obiceiul locului. Scanarea rapidă a obiectelor vestimentare purtate de client îl lămureşte pe buricul vânzător asupra potenţialului financiar al individului. Răspunsul la telefon e greu, apăsat, şi lasă impresia că vine din partea administraţiei financiare sector 3. Şi aşa mai departe, tot felul de amănunte insignifiante pentru oamenii de acolo dar enervante pentru potenţialul client. Explicaţia ar fi că ei nu sunt obişnuiţi să negocieze pentru un apartament. Au prins vremuri bune, când vindeau la bax unor “investitori” ce urmau să profite de aprecierea continuă a pieţei.
Dar Pitu a greşit şi el. A făcut referire la un proiect ce nu aparţine aceluiaşi dezvoltator. A pus un link la un articol scris de mine şi i-a supărat pe oamenii de la primul dezvoltator. Adică pe ăia cu cute pe frunte.
Bineînţeles, vorbim de articole vechi pe care le-au descoperit ieri. Şi au ţipat că nu sunt preţurile actualizate. Că ei aşa ştiu, plătesc 25 de euro la nu’s ce site de ăsta cu “imobiliare” în titulatură şi se ocupă ăia să pună liste de preţuri şi să bage text: “situat într-o poziţie merveioasa, Donna Block are vecini senzaţionali, cum ar fi domnu Hrebe, şi se bucură de apropierea de un chioşc non stop”.
De final, să citez o parte din răspunsul lui Pitu:
” Oricum, notez pasul înainte al dumneavoastră şi al altor colegi de branşă: aţi descoperit blogurile. E o chestie minunată să-ţi dai seama că potenţialii clienţi ţin seama şi de informaţiile publicate de surse independente şi documentate, nu numai de abureala plătită din presă. ”
Pitule, hai înapoi că am glumit. Pitule, ce naiba mă , nu mai ştii de glumă? Hai şi noi la o bere şi mai vorbim…
