O metodă prin care agricultura românească poate reveni la strălucirea de alta dată este dacă pământul va începe să fie lucrat la nivel industrial. Ca asta să se întâmple, e nevoie să existe mai puţini proprietari care să deţină mai mult teren. Doar aşa omul îşi va cumpăra un tractor şi o combină şi va începe să facă lucruri uitate in ultimii 20 de ani, cum ar fi stopitul cu îngrăşăminte.
Circulând pe autostrada Debrecen – Viena împreună cu câţiva dintre autorii acestui blog, am fost surprins să văd cum se cultivă porumbul în Ungaria şi Austria. Noi eram obişnuiţi cu şiruri printre care săpăm şi intrăm cu plugul şi calul. La ei firul este lângă fir, fără buruieni, probabil obţinând dublu sau triplu producţie la hectar. Irigarea şi ierbidicidul sunt la ordinea zilei. Lucrul mecanizat. Toate astea se traduc prin mâncare mai ieftină.
La noi, zeci de hectare stau pârloage, pentru că impozitul e mic şi pământul nu cere de mâncare. Preţul unui dublu de grâu nu e mic, dar recolta e tributară secetei, buruienilor şi daunătorilor.
Acum 20 de ani îngrăşământul chimic era puţin şi pe alocuri nenecesar. Azi, avem câteva milioane de automobile. Câteva zeci de fabrici care prelucrează plastic. Câteva rafinării. Asta înseamnă că pământul trebuie îngrijit ca să poată produce.
Ce facem noi? Îl lucrăm cu calul, îl recoltăm de mână, şi vrem să obţinem aceleaşi rezultate ca ungurul cu tractorul?
, vor merge la o bere la începutul lui aprilie, la Viena. 
